Viața unui turist polonez s-a sfârșit în Munții Făgăraș

Un turist polonez a murit azi în Munții Făgăraș. Trupul turistului este transportat de salvamontiști până la Transfăgărășan.

Foto: Salvamont Argeș

„Din păcate victima, cetățean polonez, a decedat. Elicopterul SMURD nu are voie să ia decedați la bord, chiar dacă acea victima moare în timpul acțiunii de salvare (!!!). Așa că elicopterul pur și simplu a plecat, iar noi am suplimentat salvatorii montani pentru a transporta corpul turistului de sub Nerlinger până la drumul Transfăgărășan, în vederea preluării de către IML. Urmare acestei măiastre proceduri, rugăm turiștii să aibă grijă să nu se accidenteze în această seară, întrucât atât patrula argeșeană, cât și cea sibiană sunt în acțiune până la miezul nopții. Mulțumim pentru înțelegere”, spun cei de la Salvamont Argeș.

Salvamontiștii nu precizează eventualele cauze ale decesului, ci doar că trupul va fi preluat de IML.

Au intervenit și salvamontiștii din Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*