„Vezi și tu care-i mai utilată, mai țiplă”. Piedone nu mai e șeful ANPC

Premierul Ilie Bolojan a semnat azi decizia de eliberare a lui Cristian Popescu Piedone din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Sursă foto: GRIGORE-POPESCU-_-AGERPRES-FOTO

Atribuțiile de președinte ANPC vor fi preluate de vicepreședintele Sebastian Ioan Hotca până la numirea unui nou șef, conform reprezentanților Guvernului.

Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând de marți, față de Cristian Popescu Piedone, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Piedone ar fi divulgat unui reprezentant al unei societăți comerciale care administrează un hotel în orașul Sinaia faptul că subordonații săi urmează să facă în aceeași zi un control tematic la societatea acestuia, precum și obiectivele controlului.

Astfel, spun anchetatorii, acesta i-ar fi permis reprezentantului hotelului accesul la aceste informații, în scopul obținerii unor foloase necuvenite de către operatorul economic, constând în evitarea sancționării pentru neregulile constatate în domeniul protecției drepturilor consumatorilor.

În urma controlului, unitatea de cazare nu a fost sancționată de către ANPC și, totodată, reprezentanții hotelului au fost felicitați de Piedone pentru modul exemplar de desfășurare a activității, menționează procurorii.

Conform stenogramelor, Piedone ar fi spus unui angajat: „Vezi și tu care bucătărie e mai țiplă”.

Angajatul hotelului: „Ă! Nu, nu. Sunt bucătării separate”.

Cristian Popescu Piedone: „Vezi și tu care-i mai utilată, mai țiplă, mai nu știu ce, pune-i p-ăia să-și ia halate, tot ce trebui pe ei, să aibă bonete în cap, să… mănuși în mână”.

Stenogramele complete le puteți citi pe Digi 24.