Veteran de război sărbătorit la 100 de ani în județul Sibiu – FOTO

Astăzi, 31.05.2024, prefectul județului Sibiu, Mircea Dorin Crețu a prezidat Ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Sibiu care s-a desfășurat, de această dată, la Cercul Militar din municipiul Sibiu.

Foto: Prefectura Sibiu

Pe ordinea de zi a figurat prezentarea proiectelor și programelor desfășurate de Crucea Roșie în beneficiul seniorilor din județul Sibiu și acordarea de diplome și distincții unuia dintre cei șapte veterani de război din județul Sibiu, maior în retragere, Dragoman Simion Eugen, cu prilejul împlinirii frumoasei vârste de 100 de ani.

Proiecte și programe desfășurate de Crucea Roșie în beneficiul seniorilor din județul Sibiu.

Raluca Morar, director executiv Crucea Roșie Sibiu, a vorbit despre diversele programe sociale și activități de ajutor umanitar dedicate persoanelor vârstnice pe care atât personalul cât și voluntarii Crucii Roșii, le desfășoară.

Printre acestea au fost subliniate activitățile săptămânale de terapie prin artă, voluntariat și socializare ale seniorilor din Clubul Seniorilor (str. Nicolae Bălcescu nr. 6, în fiecare marți orele 13:00), proiecte de ajutor umanitar pentru vârstnicii vulnerabili,  și programe sociale desfășurate alături de preoți.

În semn de recunoștință și deosebit respect pentru toți veteranii județului, Col. (rz.) Marius Popența, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război, filiala Sibiu,  a prezentat pe scurt cei șapte veterani ai județului Sibiu ( Mihai Mare Tănase – 102 ani, Irod Miosă-102 ani, Banciu Danil-101 ani, Simion Dragoman- 100 ani, Traian Vlad-98 ani, Tănase Dobrin-97 ani, Turcu Nicolae-96 ani), martorii vii ai istoriei noastre care prin experiențele lor ne învață încă despre importanța păcii, despre valoarea solidarității și despre prețul libertății.

Într-un cadru festiv, împlinirea vârstei de 100 de ani a veteranului de război, maior în retragere, Simion Eugen Dragoman, a fost marcată prin acordarea de distincții și diplome din partea Asociațiunii Transilvană pentru Literatură Română și Cultura Poporului Român, prin colonel (în retragere) prof.univ.dr. Mircea Cosma, președintele Secțiunii Militare Astra Sibiu, din partea colonel (în rezervă) Ioan Popa și a colonel (în rezervă) Marius Popența, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război, filiala Sibiu.

Născut la data de 24 aprilie 1924, în satul Nocrich din județul Sibiu, la momentul la care Regele Mihai I citea Decretul de întoarcere a armelor, la 23 august 1944, Dragoman Simion Eugen era santinelă în post, fiind concentrat pentru instrucţie, cu gradul de elev caporal, în cadrul Secției de Pregătire Militară a Facultății de Medicină Cluj.

După război, venerabilul veteran de război și-a dedicat viața medicinei, specializarea lui fiind chirurgie ortopedică infantilă. A studiat la Sibiu și la Cluj și a profesat timp de 50 de ani, atât în România (25 de ani), cât și în Germania (25 de ani).

În anul 2022 Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naționale, a făcut o vizită inedită în județul Sibiu pentru a-l medalia pe Simion Eugen Dragoman, veteran de război născut în Nocrich cu medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”. Dragoman este stabilit de multă vreme în Germania.

În încheiere Simion Eugen Dragoman a rostit câteva cuvinte, exprimându-și imensa bucurie, emoție și recunoștință pentru distincțiile primite.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*