Primăria municipiului Sibiu anunță deschiderea de noi șantiere pe străzile din Sibiu, pe lângă cele existente deja. Dat fiind faptul că lurările se vor desfășura pe partea carosabilă sau în parcări, șoferii sunt sfătuiți să se înarmeze cu multă răbdare și nervi de oțel.
Pe str. Luxemburg, între străzile Madrid și Tomis, Primăria Sibiu începe lucrările de modernizare. Circulația se închide pe acest tronson, dar locuitorii vor avea totuși acces la proprietăți.
Operatorul SC Apă Canal SA începe în această săptămână lucrări pe str. Lucian Blaga. Aici traficul nu se închide, dar trebuie eliberate parcările pe tronsonul unde se va lucra.
Tot în această săptămână încep lucrări și pe str. H. Oberth și Bâlea, până la intersecția cu str. Hegel. Aici vor fi instituite devieri de trafic de pe benzile pe care se lucrează pe o bandă de pe sensul opus de circulație.
Lucrările la rețelele de apă și canalizare aflate deja în curs pe alte 10 străzi continuă și acestea, iar pe Calea Poplăcii (zona Inspectoratului de Jandarmerie), pe b-dul Victoriei și pe Calea Cisnădiei (între Al. Șteaza și Al. Streiu) se reface carosabilul în urma intervențiilor.
Și lucrările la rețelele de gaz continuă. Se intervine pe Calea Cisnădiei, str. N. Teclu și pe bulevardul C. Coposu.












