Târgul de Crăciun a fost suspendat din cauza pandemiei.
Mesajul organizatorilor: Știm că vă așteptați ca dintr-o zi într-alta să ne vedeți instalând căsuțele în centrul orașului, însă am luat decizia să suspendăm organizarea Târgului de Crăciun.
Evoluția pandemiei este îngrijorătoare și orice risc, cât de mic, trebuie eliminat. Ne-am fi dorit să organizăm evenimentul, să încercăm să salvăm ce se poate măcar din Crăciun în acest an ciudat, iar potrivit reglementărilor în vigoare puteam organiza evenimentul. Ne-am decis, însă, să eliminăm orice fel de risc, oricât de mic ar fi, în speranța că ne putem aduce contribuția la încetinirea creșterii numărului de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, ceva ce ar trebui să facem cu toții, în această perioadă.
Noi suntem pregătiți să organizăm evenimentul, în cazul în care situația se va îmbunătăți vom regândi această decizie, până atunci, aveți grijă de voi.