Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, marți, după ședința de guvern, că noile măsuri de compensare și plafonare a facturilor la energie nu se aplică retroactiv, așa cum ceruseră PSD în coaliție.
„Față de categoriile care erau înainte în lege – spitale, școli, grădinițe, universități, ONG-uri, am lărgit această schemă pentru aproape toți consumatorii non-casnici, cu excepția celor care au beneficiat, marilor consumatori de energie electrică care au beneficiat de ordonanța 81 de o schemă de ajutor de stat aprobată de Comisia Europeană, în care numai anul trecut am plătit 130 de milioane de euro și pentru ei suntem în discuții cu Comisia Europeană să reînnoim această schemă.
CET-urile nu beneficiază de acest preț plafonat, pentru că în această lege 259 de aprobare a ordonanței au o schemă de ajutor.
Rămâne în continuare prevederea prin care furnizorii sunt obligați să refacă toate facturile pe care le-au emis fără aplicarea prevederilor legii”, a declarat Virgil Popescu, scrie Digi24.
Acesta a precizat că furnizorii sunt obligați prin lege să recalculeze și facturile pe ianuarie, dacă sunt emise eronat.
Ordonanța de Urgență care prevede noile măsuri pentru plafonarea prețurilor și compensarea facturilor la energie și gaze a fost aprobată azi.
Măsurile se vor aplica de la 1 februarie până la 31 martie. Astfel, pentru populație nimeni nu va plăti mai mult de 0,80 lei/kWh energie electrică și 0,31 lei/kWh la gazele naturale. (n.red. indiferent de consum).
Pentru consumatorii casnici, cu un consum de până la 500 de kWh energie electrică sau 300 metri cubi gaze naturale se va plăti cel mult 0,68 lei/kWh pentru energie electrică și 0,22 lei/kWh pentru gaze naturale cu toate taxele incluse.