Au început lucrările de reamenajare a sensului giratoriu de la Veștem, județul Sibiu, la intersecția dintre DN1 cu DN7.
Lucrările vizează lărgirea inelului de girație la trei benzi, dar și a bretelelor de acces către sens, precum și înființarea unor benzi de accelerare.

În cadrul proiectului va fi refăcută și toată semnalizarea rutieră atât verticală cât și orizontală.

Lucrările vor dura aproximativ două luni, iar valoarea contractului este de 3,2 mil lei cu TVA.