Vești bune: S-a stabilit procedura de restituire a banilor pentru românii amendați în pandemie (CP)

Românii care au plătit amenzi pentru necompletarea formularului digital de intrare în țară (PLF) își pot recupera banii.

Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu: „Normele de aplicare a Legii nr. 257/2022, pe care am inițiat-o alături de colegii parlamentari din PSD, privind anularea amenzilor aplicate pentru necompletarea formularului PLF la trecerea frontierei, au fost stabilite prin Ordin al ministrului Dezvoltării, publicat în Monitorul Oficial, în 16 august 2022.

Cererea pentru restituirea banilor se depune la organul fiscal local din localitatea în care solicitantul are domiciliul, până în 16 noiembrie 2022. Amenzile neachitate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 257/2022 se anulează și se scad din evidențele organelor de executare.

Am inițiat această lege, împreună cu colegii mei, cu gândul la toți românii care s-au trezit cu amenzi primite în mod nedrept din cauza formularului PLF și fiind convins că această lege era singura soluție la haosul creat.

Formularul PLF s-a aplicat în România în perioada decembrie 2021 – martie 2022, iar amenzile pentru necompletarea lui la intrarea în țară erau cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*