Vești bune pentru oierii din județul Sibiu

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) intenţionează să prelungească cu două luni, respectiv până la 1 noiembrie, perioada de valorificare a lânii precum şi a celei pentru depunerea documentelor aferente, astfel încât crescătorii de ovine să poate beneficia de ajutorul de minimis de 1 leu/kg pentru lâna comercializată, potrivit un proiect de Hotărâre de Guvern, publicat pe site-ul MADR.

„Având în vedere că pentru obţinerea acestui ajutor de minimis crescătorii trebuie să facă dovada comercializării cantităţii de lână şi ţinând cont de revitalizarea filierei de comercializare a lânii, care a presupus identificarea centrelor de colectare a lânii funcţionale sau a unităţilor de procesare a lânii, a fost necesară prelungirea perioadei de valorificare a lânii precum şi a celei pentru depunerea documentelor aferente”, se arată în document.

Astfel, se va prelungi perioada de cerere, în consecinţă, şi a termenului pentru depunerea documentelor justificative care să ateste comercializarea producţiei de lână obţinute, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi data de 1 noiembrie 2018.

În mod corespunzător se prelungeşte şi termenul până la care Direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti întocmesc situaţia centralizatoare cu sumele necesare pentru acordarea sprijinului financiar, respectiv până la data de 10 noiembrie 2018.

„Pentru evitarea confuziilor şi pentru o interpretare unitară, în sensul că atestatul de producător şi carnetul de comercializare sunt documentele care permit persoanei fizice să comercializeze lâna, este necesar să se armonizeze data valabilităţii atestatului de producător cu data comercializării. Astfel, atestatul de producător trebuie să fie valabil la data comercializării lânii”, se precizează în proiect.

Valoarea sprijinului financiar este de 1 leu/ kg pentru lâna comercializată.

Potrivit datelor MADR, până la data de 31 iulie 2018 s-au fost înscris în programul de sprijin pentru comercializarea lânii 32.328 crescători de oi, cantitatea de lână colectată fiind de 12.074 tone, circa 9.000 de tone numai în judeţul Sibiu. Lâna exportată până în prezent a depăşit cantitatea de 9.060 de tone.

În tot anul 2017 a fost colectată o cantitate de 5.550 de tone de lână.

Programul de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii trebuie să asigure atât sporirea numerică a efectivelor de ovine, dar şi creşterea eficienţei economice prin valorificarea produselor obţinute.

De asemenea, această schemă de minimis va stimula înfiinţarea centrelor de colectare a lânii, va crea noi locuri de muncă şi va stabiliza veniturile crescătorilor de ovine.

În contextul actual, la noi în ţară, lâna este tratată ca un produs secundar, fără căutare din cauza dispariţiei industriei de profil prelucrătoare, drept pentru care de foarte multe ori este aruncată sau arsă.

În România există câteva centre de colectare a lânii, insuficiente pentru disponibilul de lână existent, cele mai importante exportând acest produs către alte ţări unde este căutat (Turcia).

În prezent, în România se poate colecta o cantitate de aproximativ de 36.000 de tone lână de la un efectiv de circa 14 milioane capete ovine.

Tags: , , ,

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*