De mâine încă 837 de elevi din unitățile de învățământ ce aparțin de Șelimbăr, Cisnădie și Ocna Sibiului se întorc în sălile de clasă.
În urma acestei hotărâri s-au stabilit următoarele scenarii:
- scenariul 2 (rata de incidență peste 1 la mie): 136 de unități de învățământ din U.A.T.-urile: Roșia, Poiana Sibiului, Sadu, Slimnic, Copșa Mică, Poplaca, Porumbacu de Jos, Arpașu de Jos, municipiul Sibiu, Cristian, Șeica Mică, Gura Râului și Chirpăr – preșcolarii, elevii din ciclul primar, clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anul III profesională, ultimul an al școlilor postliceale și cei din învățământul special se vor prezenta la școală cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;
- scenariul 1 (rata de incidență cel mult egală cu 1 la mie): 218 de unități de învățământ din restul U.A.T-urilor – toți preșcolarii și elevii vor merge fizic la școală.;
De asemenea, cursurile au fost suspendate la clasa a III-a A de la Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu, unde un elev a fost confirmat pozitiv COVID, astfel că un număr de 31 elevi vor desfășura orele în sistem online. Tot pozitiv a fost testat și un elev de la clasa a XI-a de la Liceul Teoretic ”Gustav Gündisch” Cisnădie, însă cursurile nu au fost suspendate, deoarece a desfășurat orele în sistem online începând cu data de 05.05.2021.
Astfel, de la debutul semestrului II al anului școlar 2020-2021 (luni, 08.02.2021), un număr de 134 cadre didactice (69 au desfășurat ore față în față) și 133 preșcolari și elevi (89 dintre ei au participat la cursuri) au fost depistați pozitivi la virusul SARS-CoV-2.
Drept urmare mâine, 20.05.2021, în județul Sibiu un număr de 18 474 elevi (28,55%) vor desfășura orele în sistem online.