Veștem – Sibiu, mica autostradă

Porțiunea de drum național cuprinsă între Veștem și Sibiu a fost cea mai circulată în acest an. 17.000 de mașini străbat zilnic acest tronson care măsoară doar 12 km, unde traficul de pe DN 1 se suprapune cu cel de pe DN 7. Aproape la fel de multe autovehicule traversează și centura Sibiului.

Porțiunea de drum național cuprinsă între Veștem și Sibiu a fost cea mai circulată în acest an. 17.000 de mașini străbat zilnic acest tronson, unde traficul de pe DN 1 se suprapune cu cel de pe DN 7. În top, urmează autostrada A1 dintre Sibiu și limita județul Alba, pe care se înregistrează o medie zilnică de 16.800 de mijloace de transport. Măsurătorile efectuate de drumarii sibieni pe parcursul acestui an au fost finalizate în cursul lunii noiembrie.

Medie constantă

DN 1

DN 1, porțiunea dintre Sibiu și Veștem

Concluzia acestor măsurători este că traficul pe drumurile naționale ce traversează județul Sibiu a rămas constant în ultimii cinci ani, chiar dacă între timp a fost deschisă autostrada. „Este important pentru noi să știm ce valori de trafic avem în județul Sibiu. Însă, în comparație cu anii trecuți, se poate spune că traficul a rămas constant“, a precizat Liviu Crețu, directorul Secției Drumuri Naționale Sibiu. În anii în care încă nu existau centura ocolitoare a municipiului Sibiu și autostrada A1 Sibiu – limită județul Alba, când traficul se realiza pe porțiunea din DN 1 dintre Sibiu – Săcel – Miercurea Sibiului – limită județul Sibiu, media zilnică a autovehiculelor era de 23.000 – 25.000 de autovehicule.

Rețea de aproape 257 km

masini pe centura

Centura municipiului Sibiu, parte a autostrăzii A1

Demersul Secției Drumuri Naționale Sibiu a vizat toate tronsoanele de drumuri naționale ce străbat județul Sibiu. Punctele în care s-au făcut măsurători sunt localitățile Bradu, Șelimbăr, Săcel, Lazaret, Șura Mare și intrarea în Sibiu dinspre Agnita. Potrivit normelor administrative în vigoare, sunt încadrate ca drumuri naționale următoarele tronsoane: DN 1 – european – limită jud. Brașov – Sibiu – limită jud. Alba (88,87 km), DN 7 – european – limită jud. Vâlcea – intersecție DN 1 Veștem (19,39 km), DN 14 – principal – Sibiu – Mediaș – limită jud. Mureș (81,43 km), DN 14A – principal – Mediaș – Blăjel – limită jud. Mureș (15,24 km), DN 14B – secundar – limită jud. Alba – Copșa Mică (16,71 km) și DN 7C (Transfăgărășan) – secundar (35,15 km), plus autostrada A1 – intrare din DN 1 km 302+250 (Mohu) – limită jud. Alba (55,45 km).

Cel mai periculos

DN 1, între Sibiu și limita județului Alba, rămâne cel mai periculos tronson de drum național din județ. Aici s-au produs, în primele 11 luni ale acestui an, 20 de accidente grave, soldate cu nouă morți. În total, în 2014, pe drumurile naționale ale județului s-au petrecut 67 de accidente grave și 63 de accidente ușoare. În urma acestora, au murit 28 de oameni și au fost răniți alți 222. Numărul accidentelor este în creștere față de anul trecut. În 2013, pe porțiunea Sibiu – limită Alba s-au înregistrat 17 accidente grave, în urma cărora au murit șapte persoane, iar de-a lungul întregului an, pe drumurile naționale s-au consemnat 48 de accidente grave și 55 de accidente ușoare. Au murit 14 persoane, iar 165 de oameni au fost răniți. Principala cauză a fost, atât în 2014, cât și în 2013, viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum. (Cosmin PAL)


Media Zilnică de Autovehicule (MZA)

  • DN 1 km 287+200 (Bradu): 13.600
  • DN 1 km 303+600 (Șelimbăr): 17.000
  • DN 1 km 326+400 (Săcel): 15.000
  • DN 7 km 241+900 (Lazaret): 13.100
  • DN 14 km 6+607 (Șura Mare): 10.500
  • A1 km 242+500 (Sibiu): 16.800
  • DN 7C Transfăgărășan: 5.000-7.000 (în lunile de vârf, iulie și august)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*