Veste tristă pentru sportul sibian: marele judoka sibian Ion Domnar a încetat din viață!
„«Sănătatea este cea mai importantă»
Reporter: Care este lucrul de care vă temeți cel mai mult în viață?
Domnar Ioan: Lucrul de care mă tem cel mai mult în viață este ca sănătatea mea să nu se strice, ca să zic așa. Pentru că sănătatea este cel mai important lucru în toate, fără ea nu putem face nimic.
Rep: Ce părere aveți despre voluntariat?
D.I.: Părerea mea este că am trecut de epoca voluntariatului, când acesta reprezenta ceva important. Voluntariatul este un lucru util și benefic pentru noi înșine, dar nu văd cine ar mai face acest lucru. Consider că acesta nu mai există și mai ales că, în ziua de azi, nu mai are aceeași valoare pe care o avea cu ceva timp în urmă.
Rep: V-ar plăcea să știți să faceți scufundări?
D.I: Da, mi-ar plăcea foarte mult să știu să fac scufundări. Pentru că acesta este un mediu diferit față de mediul în care trăim… de pământ, de mediul uscat. Mi se pare incitant să cunosc viața de acolo. Mai ales să văd întreg mediu acvatic.
Ioan Domnar, director adjunct CȘS Sibiu“