COMUNICAT DE PRESĂ 31/30.01.2017
Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu organizează joi, 02 februarie 2017, ora 12.00 vernisajul Expoziţiei de fotografii “Adaptarea la schimbările climatice în fotografii”, ce va avea loc la Cetatea Medievală din Tg. Mureş, B-dul Cetăţii, Bastionul Blănarilor.
Expoziţia cuprinde fotografii realizate de studenţi şi elevi din municipiile/judeţele Sibiu, Braşov şi Tg. Mureş/Mureş, în cadrul concursului de fotografii “Adaptarea la schimbările climatice în fotografii”. Elevii/studenţii câştigători ai concursului de fotografii, vor fi premiaţi cu aparate de fotografiat digitale:
– categoria învăţământ liceal: Marton Alexandra – Decalarea anotimpurilor, Zapan Larisa Petronela – Energie verde, Dina George – Limitaţi încălzirea globală;
– categoria învăţământ universitar: Corbos Cosmin – There will be no order, only chaos, Alexoaie Lavinia Dorina Defrisarea costa mult, Nicu Cătălina – Poluarea sperie si cele mai frumoase păsări.
“Invităm pe toţi cei care sunt pasionaţi de arta fotografică şi protecţia mediului la vernisajul expoziţiei, pentru a vedea prin ochii tinerei generatii semnificaţia conceptului de adaptare la schimbările climatice.
Pe lângă această expoziţie însă, proiectul “Calea Verde spre Dezvoltare Durabilă”, finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, a oferit şi o perioadă de formare unor reprezentanţi ai instuţiilor publice, concursuri pentru elevi şi studenţi, ghiduri în domeniul adaptării la schimbările climatice, precum şi strategii şi planuri de acţiune privind adaptarea la schimbările climatice, ce vor fi înglobate în proiectele şi strategiile de dezvoltare urbană ale municipiilor Sibiu, Tg. Mureş şi Braşov, disponibile publicului interesat pe website-ul proiectului” a afirmat Ionel Stelian Naicu, Directorul executiv al APM Sibiu.
Contact: ofițer proiect comunicare Melinda Dragomir, email: melinda.dragomir@caleaverde.ro, website http://caleaverde.ro, https://www.facebook.com/CaleaVerde, tel: +40740542008.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE:
Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu este o instituție publică guvernamentală sub jurisdicția Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor, un serviciu public deconcentrat, finanțat de la bugetul de stat.
Proiectul ”Calea Verde spre Dezvoltare Durabilă” cu o valoare totală eligibilă de 4.628.535 euro, beneficiază de o finantare în valoare de 3.934.254,75 euro din partea Islandei, Liechtensteinului și Norvegiei prin Granturile SEE 2009 – 2014 și o cofinanțare în valoare de 694.280,25 euro, asigurată de Ministerul Mediului în cadrul Programului RO07 Adaptarea la schimbările climatice.
Proiectul se derulează în perioada ianuarie 2015 – aprilie 2017. Obiectivul general al proiectului constă în reducerea vulnerabilității umane și a ecosistemului la schimbările climatice și urmărește elaborarea unui set de bune practici privind adaptarea la schimbările climatice.
###
Pentru informaţii oficiale despre Granturile SEE accesaţi www.eeagrants.org, www.eeagrants.ro.