Vedete de la Antena 1, la Mediaș

Liviu Vârciu a suflat în tub, la Mediaș, pentru a crea un glob din sticlă, în atelierul meșterului Laurian Olteanu. Marin Barbu a făcut un birou la Arta Lemnului, de pe strada George Topârceanu. Echipa „Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară“ s-a bucurat, seara, de o masă copioasă la Hanul Greweln din Mediaș.

foto: captura video/„Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară“

În ediția a 17-a a show-ul „Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară“ de la postul de televiziune Antena 1, de ieri 11 ianuarie, Liviu Vârciu, alături de Andrei și Tania au ajuns la atelierul meșterului sticlar medieșean Laurian Olteanu.

„Suntem în ateleierul meu de sticlărie din Mediaș. Firma noastră merge pe 2 direcții. Una este prelucrarea tuburilor de sticlă la flacără, iar în atelierul de dincolo reciclăm butelii de vin din care obținem pahare, facem o serie de produse. (…) Fabrica de sticlă, în ‘98, s-a privatizat, a fost cumpărată de unul dintre marii cumpărători de produse din sticlă ai fabricii, din Germania. După privatizare, activitatea s-a restrâns, apoi au ajuns la concluzia că mai bine o vând“, a spus în emisiune Laurian Olteanu. Acesta a mai povestit cum a cumpărat scule și utilaje din fabrică, pentru a-și deschide propriul atelier. „Funcționam cu câteva arzătoare, am cumpărat câteva mașini de șlefuit, de gravat și am început, apoi am deschis partea cu reciclarea buteliilor de vin, fiindcă am văzut că foarte multe se aruncă. Atunci a venit și băiatul lângă mine“, a povestit Olteanul, care îl are alături pe Horațiu, fiul său.

Sticlele reciclate ajung să fie transformate în pahare, jardiniere, candele, vaze, majoritatea produselor fiind achiziționate din afara granițelor.

În paralel, tot la Mediaș, cealaltă echipă emisiunii de la Antena 1, condusă de această dată de cunoscutul Marin Barbu, a muncit la Arta Lemnului – mobilier&tâmplării speciale, de pe strada George Topârceanu din Mediaș, unde a realizat un birou pentru o familie din Sighișioara. Echipa a fost întâmpinată și ajutată să își ducă la îndeplinire misiunea de Florian Opriș, directorul general al firmei.

Seara, după filmări, echipa emisiunii de la Antena 1 a ajuns la Hanul Greweln. „După muncă și răsplată! Deoarece echipa lui Nea Marin Poftiți pe la noi si-a îndeplinit cu succes sarcinile primite la Teracota Medias au fost invitați la masă aici la Hanul Greweln. Vă mulțumim pentru vizită și vă așteptăm cu drag să reveniți!“, a transmis Hanul Greweln.

Întreaga emisiune cu filmări la Mediaș

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*