Vedetă internațională până pe 16 octombrie la Palatul Brukenthal din orașul Avrig – cartoful

Palatul Brukenthal din orașul Avrig, reședința de vară a baronului Samuel von Brukenthal este un loc mirific, unde istoria se întâlnește cu natura într-un dans fermecător. Odinioară, acest colț de rai era numit și Edenul Transilvaniei. În fiecare an la Palatul Brukenthal din orașul Avrig se sărbătorește Festivalul „Toamna Barocă” care vă prezintă „Cartoful” – o vedetă internațională, iubită și apreciată pe întreg mapamondul, căruia i-a fost dedicată și o pictură în ulei pe pânză, realizată în anul 1885 de pictorul Vincent van Gogh.

Această operă intitulată „Mâncătorii de cartofi” este păstrată la muzeul Van Gogh din Amsterdam.

Dar cel care a dorit  „Cartoful” în Transilvania a fost Baronul Samuel von Brukenthal.

La vremea aceea, a avut multe probleme, deoarece „Cartoful” era privit cu ostilitate și considerat toxic pentru umanitate.
Multe și lungi au fost  discuțiile cu prietenul său farmacistul francez Antoine Parmentier, cel care a descoperit  această minunată plantă apreciată în Europa doar pentru calitățile sale ornamentale, pentru florile frumoase și delicate, care plăceau foarte mult doamnelor din înalta societate a curții regale din Franța.

După ani și ani Antoine Parmentier a reușit să creeze soiul perfect de Cartof iar în anul 1769 Baronul Samuel von Brukenthal după alte discuții cu farmacistul francez, aduce în Transilvania „Cartoful” reușind să convingă  mințile luminate să-i dea o șansă acestei minunate plante.

„Cartoful” adus din depărtare descoperit și apreciat pentru gustul său delicat a devenit vedetă la palat, iar bucătarii Baronului Samuel von Brukenthal i-au dedicat mult timp cartofului și au creat cele mai rafinate rețete culinare.

Iubitorii Festivalului gastronomic „Toamna Barocă” sunt așteptați la Palatul Brukenthal din orașul Avrig până pe 16 octombrie 2022 unde pot gusta rețetele culinare extraordinare ale bucătarului șef care cu talentul său desăvârșit a creat pentru acest Festival dedicat cartofului, cele mai delicioase rețete culinare o versiune nouă a meniului, cu multe preparate din bucătăria românească și internațională.

Olga Bălan

Olga Bălan este Directorul Artistic al Palatului Brukenthal din Avrig. Alături de fotograful Dragoș Zaharia ea se ocupă practic de tot ce înseamnă evenimente artistice organizate aici.

Olga Bălan împreună cu Dragoș Zaharia au filmat un prim episod la palat pentru YouTube, intitulat „Olga și viața la Palat”, alături de soprana Gabriela Alexandra Florea.

Olga Bălan a debutat la Festivalul de la Mamaia și a jucat în ”Paradisul în direct”. Ea a locuit 20 de ani în Italia, la Roma. A avut numeroase apariții în show-uri de televiziune din Italia. A moderat și o emisiune la Napoli. În ultimii ani s-a împărțit între Italia și România. În 2014 a realizat o emisiune la TVR 2, intitulată „Salutări din Sud”.

Emisiunea Olga și viața la palat se va difuza la TVR din Cluj începând cu data de 16 octombrie.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*