Vasile Miriuţă schimbă foaia la FC Hermannstadt

Vasile Miriuţă este noul antrenor principal al echipei de fotbal FC Hermannstadt, cu care a semnat un contract valabil până în vara anului 2019, a anunţat clubul din Liga I, ieri, la câteva ore după ce ajunsese la un acord cu Alexandru Pelici pentru rezilierea contractului.

Vasile Miriuţă

Înţelegerea cu Miriuţă prevede posibilitatea prelungirii colaborării, iar tehnicianul a condus deja primul antrenament al noii sale echipe, pe gazonul Stadionului ”Municipal” din Sibiu.

”Nu mi-a fost greu să ajung la o înţelegere cu oamenii de aici. Aşa suntem noi, ardelenii. Ne-am cunoscut prima dată ieri, iar astăzi am semnat. Sunt nişte oameni minunaţi, care doresc binele echipei, aşa cum îl doresc atât eu, cât şi toată suflarea din oraş, inclusiv jucătorii. Am semnat un contract valabil până la anul, în vară. Eu unul îmi doresc clasarea pe unul din primele 8 locuri. Jucătorii sunt băieţi buni, muncitori. Le-am spus şi lor că o luăm de la zero. Chiar au caracter şi sunt sigur că împreună vom face treabă bună, pentru că e în interesul tuturor, şi al lor mai ales, să joace foarte bine”, a declarat noul antrenor principal al echipei sibiene.

Vasile Miriuţă a mai declarat că staff-ul tehnic va fi completat cu încă trei membri, iar la nivelul lotului o decizie va lua după ce îi va vedea câteva zile la antrenamente pe jucători. ”Mai vin un antrenor secund, care e şi metodist, un doctor şi un kinetoterapeut. În ceea ce priveşte lotul, vom vedea în zilele următoare. Dacă vom mai aduce, trebuie să aducem ceva mai bun decât avem. Îmi trebuie câteva zile să vedem ce şi cum. Am văzut câteva jocuri, mi-am făcut o părere, dar orice jucător care ne poate ajuta e binevenit”, a precizat tehnicianul.

Miriuţă consideră că ”alb-roşii” au fost urmăriţi de ghinion în prima parte a sezonului: ”Le-a lipsit şi şansa. În fotbal trebuie să ai şi noroc”.

Vasile Miriuţă are 50 de ani şi este născut în Baia Mare. Ca jucător, a îmbrăcat tricoul echipelor FC Maramureş, Dinamo Bucureşti, Gloria Bistriţa, Gyor ETO, Videoton, Ferencvaros, Ujpest, Energie Cottbus şi Duisburg. A fost selecţionat în echipa naţională a Ungariei, pentru care a evoluat în 9 meciuri, marcând un gol.

Cariera de antrenor şi-a început-o în Germania, la echipa Under-19 a clubului Energie Cottbus. A mai trecut pe la echipa a doua a clubului din Cottbus, Ceahlăul Piatra Neamţ, CFR Cluj, Gyor ETO, ASA Tg. Mureş, Energie Cottbus, Concordia Chiajna şi Dinamo Bucureşti.

Despărţirea de Pelici survine după un surprinzător rezultat de egalitate reuşit de sibieni, 1-1, în deplasare cu Universitatea Craiova. Acest egal, însă, a venit după cinci înfrângeri consecutive, FC Hermannstadt având doar 8 puncte din 11 etape şi ocupând locul 13 (penultimul).

În etapa viitoare, echipa sibiană va juca la Târgu Mureş, cu Astra Giurgiu, sâmbătă 20 octombrie, de la ora 16,00.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*