Vânzarea băuturilor energizante către minori a fost interzisă. Ce amenzi riscă cei care încalcă legea

Legea care interzice vânzarea băuturilor energizante către minori a fost promulgată de Klaus Iohannis.

FOTO: pexels.com

Actul normativ promulgat de către şeful statului are ca obiect de reglementare interzicerea comercializării băuturilor energizante care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe, precum: cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate, scrie news.ro, citat de Monitorul de Cluj.

Totodată, legea introduce amenzi pentru operatorii economici care încalcă aceste prevederi de până la 30.000 de lei, în funcţie de gravitatea faptei. Dacă sunt repetate contravenţiile respective, atunci este dispusă şi măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile. Senatul a adoptat pe 18 decembrie 2023 proiectul, în calitate de prim for sezizat, iar Camera Deputaților a votat cu 238 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 12 abţineri proiectul.

De asemenea, se interzice comercializarea şi publicitatea, inclusiv în mediul online, a băuturilor energizante şi a derivatelor acestora, în unităţile sanitare şi în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, inclusiv prin automate din incinta acestora, precum şi din proximitatea unităţilor de învăţământ preuniversitar pe strada de acces a elevilor în aceste unităţi – pe o rază de 1.000 de metri.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*