Vântul produce pagube în municipiul Sibiu. A fost activată Grupa Operativă a ISU Sibiu.

În urma avertizării meteorologice de cod portocaliu de vânt puternic, la nivelul ISU Sibiu a fost activată Grupa Operativă.

Până în acest moment pompierii sibieni au fost solicitați să intervină pe strada Distribuției din municipiul Sibiu pentru a îndepărta o tablă aflată în pericol de cădere de pe acoperișul unei clădiri.
De asemenea, au intervenit în municipiul Sibiu în apropierea parcului Belvedere pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată. În urma incendiului a ars o suprafață de aproximativ 1 ha de teren.

„Pompierii sunt la datorie mobilizați să intervină în orice situație de urgență care ar putea apărea”, a declarat Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura