Valul controalelor la azilele din Sibiu continuă

În data de 12.07.2023, cele patru comisii, alcătuite din reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Sibiu, I.T.M. Sibiu, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu, Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, au verificat un număr de 15 centre sociale publice și private.

foto: Prefectura Sibiu

Din datele centralizate reiese că în data de 12.07.2023 au fost aplicate un număr de 66 de sancțiuni contravenționale, din care:

– 14 amenzi, în valoare totală de 103.500  lei;

– 52 avertismente.

Sancțiunile au fost impuse, în principal, din cauza deficiențelor constatate în ceea ce privește condițiile de igienă, funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu, deficiențe la depozitare mărfuri alimentare, instalații electrice improvizate, stingătoare de incendiu cu termen de valabilitate expirat.

De asemenea, între neregulile depistate în timpul verificărilor, se mai numără starea degradată a mobilierului, instalațiile sanitare neconforme și lipsa documentelor de transport și de conformitate pentru alimente, se arată într-o informare primită din partea Mădălinei Ivașcu, purtător de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*