Valentin Ivan, Vicepreședinte ACoR, mesaj pentru specialiștii în lucrul cu tinerii

Asociația Comunelor din România (ACoR), prin ofițerul de presă, cu rang de vicepreședinte, Valentin Ivan, președintele Filialei Județene Sibiu a ACoR, a transmis un mesaj lucrătorilor de tineret și specialiștilor în domeniul lucrului cu tinerii, reuniți în cadrul sesiunii de lucru din data de 18 ianuarie 2023, în marja celei de-a treia ediții a Convenției Naționale a Lucrătorilor de Tineret (CoNLucraTin), organizată în București, în perioada 18 – 20 ianuarie 2023.

În scurta sa intervenție, Valentin Ivan a insistat pe importanța parteneriatului dintre ACoR și lucrătorii de tineret în sensul unei mai bune cunoașteri reciproce și a dezvoltării unei relații durabile, bazate pe încredere și rezultate:

„Instrumentul pe care-l avem la dispoziție nelimitat și gratuit și pe care poate nu îl folosim suficient este consultarea – asta înseamnă ca noi să vă consultăm în legătură cu ce putem face mai mult pentru a veni în întâmpinarea nevoilor tinerilor din comunitate, iar voi să veniți spre noi cu proiecte și programe pe care să le putem finanța, ca să vorbim aceeași limbă și să ne îndreptăm în aceeași direcție. În mod cert avem același scop – acela de a servi cât mai bine comunitatea, oamenii, tinerii”, a afirmat vicepreședintele ACoR.

Referitor la cum poate ACoR să susțină lucrătorii de tineret în termeni de formare şi dezvoltare de competențe și la cum se poate implica Asociația în îmbunătățirea serviciilor destinate dezvoltării profesionale și personale a tinerilor, Vicepreședintele ACoR le-a lansat lucrătorilor de tineret invitația de a participa la un program de practică organizat special pentru ei:

„Noi, ACoR, tot insistăm pe tema activării guvernanței participative și vă propun o potențială soluție pentru a răspunde atât nevoii noastre de a determina care este direcția comună spre care să ne îndreptăm, cât și nevoii voastre de a înțelege sistemul din interior.

Vrem să deschidem un program de practică pentru lucrătorii de tineret, în care voi să vedeți ce facem noi, ca să înțelegeți cu ce vă putem ajuta mai bine, iar noi să vă avem lângă noi, ca să înțelegem cum anume putem să vă servim mai bine”, a subliniat vicepreședintele ACoR.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*