Valentin Ivan: Rectificarea bugetară, o batjocură la adresa comunităților!

Rectificarea bugetară s-a făcut „fără preocupare pentru investiții și dezvoltare locală”, susține Valentin Ivan, primarul comunei Sadu și președinte al Asociației Comunelor din România (ACoR) filiala Sibiu.

Șeful primarilor de comune s-a declarat complet nemulțumit de rectificarea bugetului de stat, prin care județului Sibiu i-au fost repartizate sume pentru echilibrarea bugetelor locale în cuantum de mai puțin de 15 milioane de lei, ceea ce, după calculele lui Ivan, nu acoperă nici măcar cheltuielile necesare funcționării administrațiilor locale.

Valentin Ivan

„Ca să mai puncteze o ‘reușită’ marca PSD, Guvernul face prima rectificare bugetară din anul fiscal 2019, diminuând bugetele Ministerelor Educației, Fondurilor Europene și Transporturilor și trimițând fonduri insuficiente către comunitățile locale.

Rezultatul este următorul: comunitățile locale au fost batjocorite cu sume pentru echilibrare care nu acoperă nici măcar cheltuielile necesare funcționării administrațiilor locale. În această situație se află și județul Sibiu, care a primit ‘fabuloasa’ sumă de 14.942.000 lei.

Acești bani nu acoperă nici cofinanțările proiectelor aflate în derulare, periclitate de la întocmirea bugetului pe 2019 când au fost calculate ca excedent, și nici sumele aferente celor trei luni de întârziere a adoptării bugetului”, a arătat Valentin Ivan.

Primarul liberal îi acuză pe guvernanți că au lăsat de izbeliște administrațiile publice locale. „Alocările rezultate din aplicarea OUG 113/2018 au rămas la stadiul de promisiuni, Guvernul transferând autorităților locale responsabilitatea, dar nu și fondurile necesare pentru a-și realiza proiectele. În aceeași situație se găsesc autoritățile locale și acum, după această rectificare bugetară făcută după chipul și asemănarea bugetului adoptat în februarie: fără preocupare pentru investiții și dezvoltare locală. Rectificarea bugetară este de fapt pură demagogie. Adevărul este că administrațiile locale sunt în continuare private de finanțare!”, a conchis Ivan.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*