Vacanță educativă la Sibiu: medici, jandarm și artiști vin la biblioteca pentru copii

Biblioteca ASTRA Sibiu lansează programul Bibliovacanța 2025, oferind copiilor ateliere de la povești și educație financiară până la dans și limbi străine, cu specialiști invitați din diverse domenii.

Foto: Biblioteca Astra Sibiu

Luni, 23 iunie 2025, încep înscrierile pentru programul Bibliovacanța de la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, instituție care beneficiază de susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.

Programul începe în data de 30 iunie 2025 și este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani. Activitățile vor fi structurate în două perioade, astfel încât să poată participa cât mai mulți copii din comunitate: 30 iunie – 18 iulie 2025 (prima serie) și 28 iulie – 14 august 2025 (a doua serie).

Programul propune juniorilor activități educative, creative şi recreative, pornind de la joc, lectură și cunoștințe. Temele atelierelor vor fi, și în acest an, variate: lectura poveștilor, cultură generală, bune maniere, activități creative, jocuri, curiozități din lumea întreagă, educație financiară,  limbi străine, dans, cinema și interpretare dramatică. Activitățile se vor derula sub coordonarea bibliotecarelor Alexandrina Aldea și Ana Coca, cu participarea activă a echipei de voluntari astriști.

În cadrul programului Bibliovacanța vor fi invitați și specialiști din diverse domenii, care vor susține ateliere cu cei mici: Mădălina Nină, medic ortodont la clinica stomatologică We Dent; Andreea Matei, fondator Logiclub Smart Education Center; Lucian Dragotă, artist; Alexandra Frâncu, psihoterapeut și consilier psihologic; Radu Cristian Laurențiu, lt. col. de la Inspectoratul Județean de Jandarmerie Sibiu; Anca Gabriela Culachi – Roșu, animator cultural.

Atelierele se vor desfășura de luni până joi, în intervalul orar 10:00 – 13:00, și vineri, între orele 10:00 – 12:00. Accesul participanților în program se face pe baza Permisului de acces la bibliotecă și a achitării taxei de 60 lei/ participant, în limita a 40 de locuri disponibile în fiecare dintre cele două serii.

Înscrierea participanților la Bibliovacanța se realizează în perioada 23 – 27 iunie 2025, în intervalul orar 9:00-17:00, la Compartimentul pentru Copii și Tineret, de către unul dintre părinți sau reprezentantul legal, în ordinea cronologică a solicitărilor.

Informații despre programul Bibliovacanța se pot obține la Compartimentul pentru Copii și Tineret (Str. George Barițiu, nr. 7, corp B, et.1) și la tel. 0269 210 551, int. 108.