Partidul Uniunea Salvați România Sibiu organizează prima dezbatere publică, cu 15 din cei 85 de candidați înscriși în cursa internă a USR pentru alegerile europarlamentare.
Dezbaterea are loc sâmbătă, la Hotel Ramada, Sala Hera, între orele 15.30 – 19. Evenimentul este deschis pentru public.
Cei 15 candidați care s-au înscris sunt: Nicu Ștefănuță, Florin Andrei, Sorin Pavel, Adriana Cristian, Codruț Bucur, Cristina Iurișniți, Miroslav Tascu-Stavre, Oana-Maria Georgescu, George Țăranu, Mihai Constantin, Alexandru Vărzaru, Lavinia Andrei, Raluca Amariei, Vlad Gheorghe și Silviu Gurlui. „Suntem în plină campanie internă și organizăm prima dezbatere la Sibiu pentru că vrem să le asigurăm posibilitatea membrilor să îi cunoască pe candidați, dar și să răspundem solicitărilor candidaților de a-și prezenta programul filialei USR Sibiu. Uniunea Salvați România este primul partid politic din România care are o campanie internă și care își va alege candidații pentru alegerile europarlamentare prin votul electronic al tuturor membrilor”, a declarat Adrian Echert, președintele USR Sibiu.
Campania internă se va desfășura timp de două luni, începând cu 1 octombrie și până pe 29 noiembrie. Procesul de votare va dura șapte zile și votul se va desfășura printr-un sistem electronic, on-line, securizat și verificabil.
Fiecare membru va putea să aleagă 7 candidați și să le acorde puncte în ordinea preferințelor: candidatul cel mai bine plasat va primi 9 puncte, cel de pe locul doi va primi 7 puncte și următorii candidați vor primi 5, 4, 3, 2, respectiv 1 punct. Pentru fiecare candidat se va face suma tuturor punctajelor primite din partea membrilor USR. Clasamentul se va face conform sumelor punctajelor primite.
Cosmin PAL