Cu mai puțin de o lună rămasă până la reluarea campionatului, HC Sibiu a început antrenamentele în Sala Transilvania.
Handbaliștii sibieni vor juca primul meci din noul an în februarie, în deplasare la Turda. Echipa s-a întors de marți seara pe teren, efectuând primul antrenament al anului, la Sala Transilvania. Campionatul începe în februarie, iar până atunci „urșii” vor juca și câteva meciuri de pregătire.În 2019, echipa are ca obiectiv urcarea în clasamentul Seriei D a Ligii a doua.
„După pauza dintre cele două părți ale campionatului național, echipa noastră a avut primul antrenament din 2019, marți, în sala Transilvania. Timpul de pregătire este destul de scurt ținând cont că jocurile oficiale vor debuta în 3 februarie, cu partida din deplasare cu ACS Potaissa Turda. Ne vom desfășura antrenamentele specifice acestei perioade în Sala Transilvania, urmate de niște jocuri de pregătire. Colectivul echipei e neschimbat, e posibil totuși ca în zilele următoare să mai completăm lotul cu un jucător. Avem o grupă grea, echilibrată, cu echipe puternice. Avem nevoie de evoluții mai bune ca în prima parte a campionatului și implicit să urcăm în clasamentul Seriei”, a declarat Matei Damian, președintele HC Sibiu.
Echipa va juca în deplasare și al doilea meci din acest an.
Cosmin PAL