Sean Parker, primul preşedinte al Facebook, transmite un mesaj tulburător în legătură cu reţeaua socială: „Numai Dumnezeu ştie ce le face creierelor copiilor noştri”, potrivit Business Insider.
În cadrul unei discuţii cu publicaţia Axios, antreprenorul a discutat deschis despre pericolele din jurul social media şi modul în care aceste reţele exploatează vulnerabilităţile umane.
„Toate aceste aplicaţii, Facebook fiind prima dintre ele, au fost create pe o singură idee: cum atragem cât mai mult din atenţia oamenilor şi cum consumăm mai mult din atenţia lor?”, spune Parker, care s-a alăturat Facebook-ului în 2004, când Facebook-ul avea mai puţin de un an de la înfiinţare, potrivit Mediafax.
Comentariile acestuia se adaugă unui val de figuri reprezentative din industria hi-tech, care şi-au exprimat îngrijorările cu privire la produsele pe care le-au creat la un moment dat.
„Şi în urma planului de a atrage cât mai mult timp şi atenţie, trebuie să primeşti o mică doză de dopamină din când în când, atunci când cineva îţi dă like sau comentează la o poză sau o postare. Iar această doză de dopamină te va face să mergi mai departe şi să contribui cu mai mult conţinut, iar acest sistem te va acapara… mai mult like-uri, mai multe comentarii”.
Parker a adăugat: „Eşti prins într-o buclă a feedback-ului şi a validării sociale… este exact genul de idee cu care ar veni un hacker ca mine, pentru că exploatează vulnerabilităţile psihicului uman”.
„Inventatorii, creatorii – eu, Mark, şi Kevin Systrom pentru Instagram – noi am înţeles aceste consecinţe. Dar am făcut-o oricum”, relatează Mediafax.