Unul beat criță, altul drogat! Șoferii de pe străzile noastre

Polițiștii sibieni au avut o zi plină de surprize, interceptând doi șoferi care nu aveau ce căuta la volan.

foto: Mesagerul de Sibiu

La data de 4 iulie a.c., în jurul orei 11.30, în zona PC Veștem, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit un autoturism condus de către un hunedorean în vârstă de 36 de ani. În urma testării șoferului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Întrucât aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul  a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise. La Biroul Drumuri Naționale și Europene Sibiu se fac cercetări pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Pe 5 iulie a.c., în jurul orei 01.00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului de Ordine Publică au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Lungă de către un sibian în vârstă de 53 de ani. Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat un rezultat de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*