Pentru al patrulea an consecutiv, între 29 și 30 iunie, Sibiul va găzdui evenimentul Unstoppable – sport și mobilitate fără bariere, un proiect unic ce aduce împreună tineri nevăzători și tineri tipici din peste 8 orașe ale României.
Foto: Urban Bike Revolution
Acest eveniment inspirațional este dedicat promovării incluziunii și mobilității prin sport și activități recreative.
Unstoppable este strâns legat de Turul Ciclist al Sibiului – Cursa Sponsorilor, care a fost alături încă de la prima ediție. “Proiectul a început din dorința unui participant cu deficiențe de vedere de a lua startul la o cursă ciclistă, iar cei de la TSC au răspuns pozitiv și ne-au sprijinit încă de la prima ediție,” declară Andrei Rusu, organizator din partea Urban Bike Revolution.
Pentru a îmbogăți experiența participanților, au fost organizate o serie de evenimente adiacente care să evidențieze specificul local. “Sibiul are multe de oferit, iar unul dintre domeniile în care se face remarcat este gastronomia. Pe de altă parte, din Sibiu e foarte simplu să ajungi în împrejurimi pe bicicletă, iar proiectul nostru combină toate aceste elemente cu scopul de a demonstra că nu există bariere acolo unde există dorință,” completează Andrei Rusu.
Foto: Urban Bike Revolution
Prima zi a proiectului este dedicată socializării, cu tururi de bicicletă în jurul Sibiului, combinate cu un picnic în natură cu produse locale și o sesiune de foraging. Seara, participanții vor avea parte de un eveniment special cu muzică și gustări preparate după rețete locale, activități ce pun în prim plan simțurile care ne unesc.
A doua zi este dedicată competiției, echipa Unstoppable fiind una dintre cele mai numeroase și motivate echipe la startul Cursei Sponsorilor din cadrul Turului Ciclist al Sibiului.
Prin intermediul proiectului „Unstoppable”, Asociația Urban Bike Revolution își propune să stimuleze schimbul de cunoștințe și să promoveze înțelegerea și respectul reciproc între tinerii nevăzători și cei tipici. Prin interacțiunea directă, se creează un mediu propice pentru învățare și dezvoltare personală, în care toți participanții sunt inspirați și încurajați să depășească barierele personale și să-și descopere adevăratul potențial.
Foto: Urban Bike Revolution
Proiectul este co-finanțat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu, sponsorizat de IFM, Medical Corp și realizat cu sprijinul Turului Ciclist al Sibiului, Action Sport, Vecinătate, Asociația Tandem Arena, Clubul Rodo Transilvania și Flux – Street Workout.