Universitatea, încotro?

Alegerea noului rector al Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu a intrat în linie dreaptă.

Astăzi, se dă startul în campania electorală, iar în 30 ianuarie, de la ora 18, va avea loc dezbaterea mult așteptată între cei cinci candidați. Primul tur al alegerilor va avea loc pe 4 februarie, iar turul decisiv este programat pentru 6 februarie.

Actualul rector, Ioan Bondrea, și-a asigurat următorii patru ani prin alegerea în fruntea Senatului Universității.

Acum asistăm la un ciclu de alegeri fără precedent pentru mediul academic sibian. Niciodată în lupta electorală nu s-au înscris atâția candidați și, pentru prima dată în istoria universității sibiene, de jumătate de secol, funcția supremă poate fi ocupată de o femeie.

În această ediție, Mesagerul de Sibiu vă prezintă tabloul candidaților și viziunea cu care fiecare pornește la drum. Daniela Preda consideră că toate realizările de la Serviciul de Relaţii Internaţionale pot fi transpuse la nivelul Universității, în ansamblu. Un lider care crede în ceea ce face poate să scoată ce este mai bun din fiecare membru al comunității în care acționează, susține Livia Ilie. Sorin Radu propune pentru universitatea sibiană un viitor care să aducă o schimbare în abordare și propune comunității academice sibiene un proiect managerial axat pe „cei trei C“: cercetare, comunitate și gândire critică. Liviu Mihăescu a intrat în cursă din convingerea că mediul academic sibian își dorește o schimbare. Ioan Marian Țiplic își dorește ca instituția să devină un pol de excelență academică și de integritate în Regiunea Centru.


Daniela Preda: „Principala zestre a unei instituții academice este OMUL“

Activând profesional, din 2004, în Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, conf.univ.dr. Daniela Preda are o strânsă legătură cu instituția care i-a fost și Alma Mater. Din 2007, coordonează și asigură buna implementare instituțională a programelor internaționale de tip Erasmus+, Granturi SEE, Programul de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor (ESAYEP) și Erasmus Mundus External Cooperation Window (EMECW). În același timp, coordonează implementarea strategiei de

internaționalizare și toate activitățile derivate din aceasta, dezvoltarea de parteneriate și de rețele de parteneriat, încurajarea procesului educațional și de cercetare, cultivarea înțelegerii interculturale și implementarea managementului de calitate la nivel instituțional.

Din 2011 până în 2019, a fost membru executiv al Consiliul Institutului Confucius, iar în 2010, director de consorțiu al programelor EMMA East și EMMA West. În prezent, este coordonatorul ULBS și membru fondator al ECUST Sibiu Sino-European International Business School, prima instituție Sino-Europeană de învățământ cooperatist, înființată în străinătate de către ECUST, prima școală de afaceri înființată în comun de China și România.

Cu o experiență de mai bine de 14 ani în administrația universitară și managementul proiectelor complexe, Daniela Preda este și conferențiar universitar la Facultatea de Teologie, fiind, din 2008, doctor în filologie. Are o bogată activitate de cercetare științifică și participări la nenumărate conferinţe, proiecte, workshop-uri vizând internaționalizarea Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Daniela Preda

Mesagerul de Sibiu: De ce ați ales să candidați pentru funcția de rector al ULBS? Ce vă motivează să vă asumați un rol superior celui ocupat până acum în ierarhia instituției?

Daniela Preda: Experiența acumulată în anii în care am condus Serviciul de Relații Internaționale al ULBS nu a fost doar un proces de înmagazinare a unor cunoștințe, ci în același timp m-a ajutat să privesc lucrurile în ansamblu, pe termen lung. ULBS este a doua mea casă: aici m-am format profesional și îndrăznesc să spun, chiar uman, așa că îmi pasă de ceea ce se va întâmpla cu această instituție. Simt că pot să ofer soluții pentru dezvoltare și totodată acel echilibru de care o instituție academică are nevoie. Nu candidez nici din ambiție, nici pentru că aș fi un vânător de funcții, ci pentru că am convingerea că toate realizările de la Serviciul de Relaţii Internaţionale, pe care l-am condus atâția ani, pot fi transpuse la nivelul Universității, în ansamblu.

Îmi propun înființarea unui centru de recrutare a studenților pentru coordonarea activităților de atragere a tuturor tipurilor de studenți către ULBS, inclusiv studenți străini și cei interesați de programe postuniversitare sau de scurtă durată, operaționalizarea unui birou permanent de informare, cu activitate mobilă externă până la sfârșitul anului 2020 și implementarea până în 2022 a unui sistem de admitere online.

Mesagerul de Sibiu: Ați fost numită „candidatul-surpriză la șefia ULBS“. Care sunt principalele dvs. obiective manageriale?

Daniela Preda: Probabil că unii au considerat candidatura mea o surpriză, deoarece numele meu nu a fost vehiculat în discuțiile despre potențialii competitori și pentru că nu am avut, de-a lungul timpului, foarte multe apariții publice.

Printre obiectivele mele se regăsesc creșterea atractivității și îmbunătățirea imaginii ULBS; susținerea formării şi promovarea personalului universitar; un dialog activ cu studenții; modernizarea infrastructurii, care, pe alocuri, lasă de dorit; deschiderea spre instituțiile academice de prestigiu din întreaga lume; îmbunătățirea poziției în clasamentele internaționale; susținerea dezvoltării cercetării fundamentale şi aplicate la nivel individual şi de facultate; atragerea de finanțări din fonduri bugetare, nerambursabile. Cred că e foarte important să le poți oferi colegilor un sentiment de siguranță, siguranța locului de muncă, iar acesta este un obiectiv prioritar. Nu întâmplător, proiectul meu managerial se intitulează Valoarea și competența umană – viitorul ULBS. Cred în oameni, în puterea lor de se pune în slujba binelui făcut prin educație. Cred în colegii mei din Universitate, în potențialul studenților noștri, un tezaur pe care îmi propun să îl valorific la maximum. Pentru dezvoltarea Universității prin stabilizarea și, pe cât posibil, creșterea numărului de studenți, propun următoarele măsuri principale: realizarea unui demers susținut la Ministerul Educației și Cercetării pentru creșterea numărului de studenți cu alocare bugetară, cel puțin la programele de studii cu un grad de acoperire mai mare de 150% al locurilor bugetare, creșterea numărului de studenți netradiționali în programe cu taxă, fie ele programe de master sau programe educaționale de scurtă durată la circa 200 de persoane, în perioada 2020-2024, creșterea numărului cetățenilor străini care studiază pe cont propriu cu 5% în fiecare an, în perioada 2020-2024.

Integrarea studenților în comunitatea universitară și integrarea acesteia în comunitatea locală sunt de importanță vitală pentru ULBS. Să nu uităm că noi, cei care le predăm studenților, avem multe de învățat de la ei, dialogul permanent cu aceștia contribuind la dezvoltarea instituției. Situația este similară și în cazul comunității locale, care este, la rândul ei, beneficiarul și partenerul activităților noastre.

Conducerea cu succes a unei instituții care se autoidentifică drept o comunitate egalitară și un generator de cunoaștere și inovare socială nu poate fi decât democratică. Fidelă acestui deziderat, îmi propun:

  • încurajarea spiritului participativ și crearea unui cadru în care toți membrii Universității să poată lua parte la decizii conform regulilor democratice. Conștientizarea de către toți cei implicați nu doar a drepturilor, ci și a obligațiilor participative care fundamentează o democrație funcțională. Comunicarea transparentă și în timp real a informațiilor relevante membrilor comunității academice;
  • stabilirea unor măsuri pe termen mediu și lung de către comunitatea academică pentru prosperitatea instituției;
  • transparență decizională, deschiderea spre dialog, inovare și spre propuneri valoroase ale comunității universitare;
  • dezvoltarea capacităților facultăților de generare și administrare autonomă de resurse proprii;
  • eficientizarea managementului, inclusiv prin redistribuirea sarcinilor și responsabilizarea factorilor de decizie la toate nivelurile;
  • ragmatism operațional, asigurarea eficienței măsurilor adoptate și adaptarea cadrului procedural realităților actuale;
  • susținerea dezvoltării și promovării resursei umane în funcție de calificare, performanțe și implicare;
  • un management financiar transparent, participativ, proactiv și precaut cu scopul de a garanta dezvoltarea și sustenabilitatea pe termen lung a autonomiei universitare;
  • promovarea și susținerea diversității tematice, culturale, confesionale și sociale.

Mesagerul de Sibiu: Care sunt calitățile și abilitățile care vă recomandă pentru poziția de rector? Ce vă diferențiază de contracandidații dvs.?

Daniela Preda: Cred că fiecare om are calități și defecte, așa că nu mă voi referi la plusurile sau minusurile mele în raport cu ceilalți candidați. Pot spune despre mine că sunt un om care a muncit pentru fiecare succes înregistrat, că am puterea de a suda echipe capabile să performeze, că știu să respect valoarea fiecăruia din jurul meu, fără a fi încercată de orgolii. Întotdeauna am mizat pe rezultate ce vin din deschiderea pe care o ai față de cei de la care poți învăța ceva. Pe tot parcursul vieții învățăm și e o artă să știi să asimilezi, să valorifici experiența altora. Am cunoscut sisteme de învățământ din toate colțurile lumii, diferenţele între ele, și am încercat să extrag din fiecare model cunoscut ceea ce se potrivește situației de la noi. Nu poți progresa dacă nu privești în jur, iar experiența dobândită la conducerea Serviciului de Relații Internaționale e una care mă califică pentru funcția de rector, o funcție atât managerială, cât și de reprezentare.

Începând cu 2021 vom avea la dispoziție un nou cadru european de finanțare a activităților internaționale. În acest context, propun stabilirea câtorva priorități pentru a continua dezvoltarea de succes din ultimii 12 ani: derularea a cel puțin 20 școli de vară internaționale în cadrul ULBS în perioada 2020-2024; creșterea cu 15% a nivelului de finanțare pentru programe de mobilitate în perioada 2020-2024; creșterea cu 10% a numărului de studenți, cadre didactice și personal administrativ, care să beneficieze de burse și plasamente prin programul Erasmus+, ESAYEP, programe bilaterale etc. până în 31 decembrie 2023; introducerea a două programe de masterat în parteneriat cu o universitate din străinătate în următorii 4 ani.

Mesagerul de Sibiu: Cum vedeți desfășurarea procesului electoral până în acest moment? Care sunt așteptările dvs. pentru perioada următoare?

Daniela Preda: A fost respectat calendarul alegerilor, s-au parcurs etapele conform metodologiei, iar de acum înainte intrăm în campania propriu-zisă, în dezbaterile organizate în facultăți, discuții în cadrul cărora fiecare candidat va încerca să convingă prin programul pe care îl va prezenta. Principala zestre a unei instituții academice este OMUL – valoare fundamentală în actul didactic, de cercetare și cel administrativ. Universitatea se dezvoltă cu și prin oameni, cu condiția ca relațiile dintre aceștia să se bazeze pe respect și prețuire.

Mesagerul de Sibiu: Cum comentați analiza candidaților la funcția de rector al ULBS publicată pe site-ul universitaticurate.ro?

Daniela Preda: Cred că cea mai bună analiză o vor face persoanele care vor vota viitorul rector. În altă ordine de idei, aș spune că e la fel de importantă și analiza pe care o facem în raport cu noi înșine, cu condiția ca ea să fie una onestă, să avem tăria de a ne asuma atât părțile pozitive, cât și pe cele negative.

Mesagerul de Sibiu: Faptul că ați gestionat programele internaționale și relațiile externe este un avantaj sau un dezavantaj în lupta electorală? A fost un prilej de a vă construi propria imagine, așa cum vă acuză unele voci din ULBS? Care au fost provocările carierei dvs. în Universitate? Dacă ar fi să amintiți un singur moment semnificativ din acești ani, care este acesta?

Daniela Preda: Tot ceea ce am făcut la conducerea Serviciului de Relații Internaționale a fost pentru binele Universității, al colegilor și al studenților. Nu m-am gândit niciun moment că aș putea obține vreun beneficiu de imagine. Poziția mea în fruntea acestui Serviciu a însemnat o misiune pe care mi-am propus să o îndeplinesc cu profesionalism. Dacă ne referim la provocări, putem vorbi despre dorința fixată la începutul mandatului de a deschide cât mai larg porțile ULBS către mapamond. Privind acum numeroasele relații stabilite cu partenerii externi, pot spune că acel vis frumos s-a împlinit. În privința nominalizării unui moment semnificativ, cred că ar fi nedrept să fac o ierarhie; am avut vizite ale unor personalități apreciate la nivel mondial, ULBS a trăit nenumărate momente de glorie în ultimii ani, așa că e greu să mă refer la un singur astfel de moment. În orice caz, pentru mine, toate reușitele Universității, indiferent de numele celor care au contribuit la realizarea lor, au însemnat un motiv de reală bucurie.

În noiembrie 2018, conf.univ.dr. Daniela Preda a primit distincția „Crucea șaguniană pentru laici” din partea IPS Mitropolit Laurențiu Streza


Ioan Marian Țiplic: „Corectitudinea și loialitatea față de Universitate sunt calități definitorii pentru mine“

Coordonator al programelor academice ale ULBS, prorectorul Ioan Marian Țiplic își dorește ca instituția să devină un pol de excelență academic și de integritate în Regiunea Centru. Experiența sa de 15 ani în funcții manageriale este un avantaj hotărâtor în candidatura sa la funcția de rector.

Marian Țiplic

Mesagerul de Sibiu: De ce ați ales să candidați pentru funcția de rector al ULBS?

Ioan Marian Țiplic: Decizia de a candida a fost una personală și a decurs din dorința de a contribui la dezvoltarea instituției. Ceea ce m-a motivat, dincolo de conștientizarea capacității de a asigura un management corect, a fost susţinerea colegilor, prin aprecierile pe care le-am primit de-a lungul timpului în cadrul activităţilor desfăşurate împreună. Motivarea este dată şi de experiența managerială dobândită începând din anul 2005, de când am îndeplinit succesiv funcțiile de șef de catedră, director de departament și, în ultimii ani, de prorector. În această din urmă calitate am avut ca atribuție directă managementul activității didactice – o importantă componentă a procesului de învăţământ universitar, dar m-am ocupat îndeaproape și de aspecte privind chestiunile economice, precum şi de cele referitoare la relațiile internaționale ale ULBS.

Mesagerul de Sibiu: Care sunt principalele dvs. obiective manageriale?

Ioan Marian Țiplic: În calitate de rector al ULBS voi implementa cu determinare obiectivele manageriale, cuantificabile si realizabile, pe care le propun prin Planul Managerial 2020-2024: voi fi aproape de colegii din ULBS prin creşterea infrastructurii didactice și de cercetare, voi veghea la dezvoltarea competențelor dobândite de studenți pe parcursul pregătirii lor, la întărirea relațiilor cu partenerii din mediul social, economic și cultural și, nu în ultimul rând, la eficientizarea, prin generalizarea digitalizării, a interacțiunii membrilor comunității academice – cadre didactice și studenți – cu zona administrativă (Direcția Generală Administrativă, Biblioteca Centrală Universitară, cămine, cantine).

Comunitatea academică a ULBS este una importantă pentru orașul Sibiu și zona Centru, de aceea trebuie să ne afirmăm în continuare ca un pol de excelență academică și de integritate și în această direcție am determinarea şi competenţele de a monitoriza aplicarea principiilor de etică în activitățile didactice și de cercetare.

Două vor fi coordonatele prin care se vor derula activitățile privind resursa umană a ULBS – cadre didactice și studenți – și anume creșterea calității programelor academice și diversificarea competențelor pe care studenții noștri să le dețină la absolvire.

Consolidarea parteneriatelor cu mediul economic reprezintă o componentă importantă, aceste parteneriate fiind necesare pentru a avea un rapid feedback pentru ceea ce înseamnă adaptarea programelor la cerințele venite dinspre piața muncii, dar și pentru sustenabilitatea ULBS pe termen mediu și lung.

Mesagerul de Sibiu: Care sunt calitățile și abilitățile care vă recomandă pentru poziția de rector?

Ioan Marian Țiplic: Nu știu dacă termenul abilități este cel mai potrivit, dar un plus pe care consider că îl am este experiența pe care am dobândit-o în ultimii 15 ani din diverse poziții manageriale și ca membru în diverse comisii naționale și internaționale ce privesc învățământul superior. Consider că o importantă calitate a unui lider e aceea de a pune pe primul plan eficiența măsurilor pe care dorește să le implementeze și nu să urmărească popularitatea prin implementarea lor. Corectitudinea și loialitatea față de Universitate sunt alte calități definitorii pentru mine, de la care nu voi abdica vreodată.

În ceea ce privește diferențierea față de ceilalți candidați aș spune că, deși am absolvit o specializare umanistă, sunt legat de zona științelor exacte prin natura statutului de arheolog, îmbinând de-a lungul timpului pregătirea umanistă cu solide cunoștințe din zona IT & inginerie. Un alt aspect important, ce cred că mă diferențiază, este dat de faptul că am avut posibilitatea şi onoarea să particip ca reprezentat al statului român în cadrul dialogurilor Europa – Asia (ASEM – The Peer Learning Activity/PLA on qualifications framework for higher education in relation to quality assurance and recognition) privind măsurile de armonizare a învățământului superior din cele două zone geopolitice.

Mesagerul de Sibiu: Cum vedeți desfășurarea procesului electoral până în acest moment?

Ioan Marian Țiplic: Procesul electoral este guvernat de calendarul alegerilor și în cadrul acestuia campania electorală directă se va desfășura în perioada 27-30 ianuarie a.c., dar după cum s-a putut observa aceasta a debutat în presă înainte de a se depune și confirma candidaturile. Ca orice proces electoral este unul care are uneori accente contondente mai ales că, pentru prima dată în istoria de 50 de ani a universității, avem 5 candidaturi exprimate. Îmi doresc să rămânem în sfera dezbaterilor academice și să dăm acel exemplu pozitiv despre cum se poate finaliza o dezbatere legată de viitorul universității noastre, cu maximă eleganţă.

Mesagerul de Sibiu: Ce măsuri aveți în vedere în cazul în care informațiile de pe universitaticurate.ro sunt false? Este adevărat că faceți parte din masonerie?

Ioan Marian Țiplic: Cred ca orice analiză trebuie să fie una asumată de cei care o propun pe baza unor elemente probatorii și nu bazată pe zvonuri, injurii, afirmații calomnioase, care aduc atingere demnității persoanei. Dacă elementele probatorii există, sunt convins că instituțiile cu atribuții specifice pentru protejarea cadrului legal vor clarifica acuzațiile aduse, iar dacă acestea se vor dovedi false, cu siguranță vor exista și consecințe pentru cei care le-au susținut. Afirmațiile calomnioase, injuriile și atacurile la persoană nu doresc să le comentez, deoarece nu merită a fi luate în seamă. Toate aceste instrumente de manipulare sunt specifice anumitor confruntări, însă mă întreb de ce s-a ajuns atât de departe cu răutatea. Stă în puterea noastră, a fiecăruia, să fim mai buni. Şi credeţi-mă: SE POATE!

Apartenența la orice fel de grup este importantă doar în contextul în care dai tot ce ai mai bun în tine si acţiunile îţi sunt puse doar în slujba binelui. Sunt absolvent de istorie-antropologie cu specializare în istoria și arheologia medievală, fiind deci interesat de perioada ce a fost numită „Evul întunecat“. Am publicat o serie de lucrări care vizează organizarea și funcționarea breslelor meșteșugărești medievale din orașele transilvane, considerate a deriva din organizațiile meșterilor pietrari medievali, numite maçonnerie. Subiectul fiind unul care m-a fascinat încă de când eram student – licența și disertația fiind legate de istoria breslelor sibiene, brașovene și clujene – i-am dedicat o serie de lucrări ce au fost publicate în diferite reviste de specialitate.


Liviu Mihăescu: „Nu am datorii la nimeni și nimeni nu are datorii la mine“

Prof. univ. dr. Liviu Mihăescu, de la Facultatea de Științe Economice, candidează pentru funcția de rector al Universității „Lucian Blaga“ din convingerea că mediul academic sibian își dorește o schimbare.

Liviu Mihăescu

Mesagerul de Sibiu: De ce ați ales să candidați pentru funcția de rector al ULBS? Ce vă motivează să vă asumați un rol superior celui ocupat până acum în ierarhia instituției?
Liviu Mihăescu: Mediul academic dorește o schimbare, și cred că expertiza mea în domeniul managementului universitar îmi conferă capacitatea și abilitățile necesare împlinirii unei astfel de misiuni, pentru implementarea de proiecte care să contribuie la progres.

Mesagerul de Sibiu: Care sunt, pe scurt, principalele dvs. obiective manageriale, în eventualitatea în care veți fi ales rector al ULBS? La ce trebuie să se aștepte studenții, colegii dvs. și partenerii Universității din partea noului rector?

Liviu Mihăescu: Doresc să promovez proiecte coerente care să contribuie fundamental la dezvoltarea ULBS, a tuturor angajaților ei și a comunității din care facem parte. Este necesară implicarea tuturor angajaților și studenților care să contribuie la ridicarea pe o treaptă superioară a culturii organizaționale a ULBS, prin realizarea intereselor ei la care să adere întreaga comunitate academică. Propun o descentralizare a deciziilor și atribuirea de  responsabilități sporite la nivelul decanatelor facultăților.

Mesagerul de Sibiu: Care sunt calitățile și abilitățile care vă recomandă pentru poziția de rector? Ce vă diferențiază de contracandidații dvs.?

Liviu Mihăescu: Prin formarea de specialitate mi-am dezvoltat competențe specifice, am dobândit cunoaștere, spirit de responsabilitate și capacitate de analiză și sinteză. Acestea le-am integrat în procese decizionale și pe care le voi promova și în activitatea managerială.

Mesagerul de Sibiu: Cum vedeți desfășurarea procesului electoral până în acest moment? Care sunt așteptările dvs. pentru perioada următoare?

Liviu Mihăescu: Procesul electoral este în derulare. A fost respectat Calendarul alegerilor aprobat de Senatul universitar.

Mesagerul de Sibiu: Cum comentați analiza candidaților la funcția de rector al ULBS publicată pe site-ul universitaticurate.ro?

Liviu Mihăescu: Candidez pentru Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, nu pentru un anume site.

Mesagerul de Sibiu: Se vehiculează speculații privind susținerea dvs. din partea mediului politic, dar și al organizațiilor masonice: „Apartenența la diverse loji masonice din oraș a dat naștere unor adevărate ambiții în rândul tripletei de purtători de șorț Sorin Radu – Ioan Marian Ţiplic – Liviu Mihăescu. Dintre aceștia, Mihăescu pare să îi fi convins pe cei mai mulți dintre «frați», fiind nelipsit în ultima perioadă de la ținute și agape masonice. Este adevărat că faceți parte din masonerie?“

Liviu Mihăescu: Oamenii amestecă lucrurile. Din onestitate și respect, acestea trebuiesc separate. De altfel, și între realitate și literatură trebuie făcută diferență. Atunci când oamenii vor să semene confuzie asupra unui fapt sau a unei persoane, tema masoneriei este una preferată.

Mesagerul de Sibiu: Considerați că apartenența la masonerie este un avantaj sau un dezavantaj în această competiție?

Liviu Mihăescu: De ce ar fi un avantaj și de ce ar fi un dezavantaj?

Mesagerul de Sibiu: „(Fostul?) liberal Liviu Mihăescu poartă negocieri intense atât cu membrii PNL, cât și cu pesediștii sibieni“, se mai arată pe site-ul menționat.

Liviu Mihăescu: Faptul că am fost propus de PNL consilier județean mi-a permis să îmbin experiența și cunoștințele academice în slujba comunității sibiene. PNL făcea parte la acel moment din Alianța USL care era formată la nivel național din PSD, PNL și PC.

Mesagerul de Sibiu: Considerați că PNL are datoria să vă sprijine?

Liviu Mihăescu: Nu am datorii la nimeni și nimeni nu are datorii la mine. Prin natura Legii învățământului 1/2011, în universități nu se desfășoară activități de natură politică.

Mesagerul de Sibiu: Ce veți face pentru a dovedi situația reală și ce măsuri aveți în vedere în cazul în care informațiile de pe universitaticurate.ro sunt false?

Liviu Mihăescu: Este datoria instituțiilor de competența cărora aparține verificarea unor încălcări ale legii, precum și demonstrarea acestora.


Livia Ilie: „Pentru orice poziție de conducere, importantă este competența“

Livia Puia Ilie, prorector pe strategie organizaţională şi financiară al ULBS, se mândrește cu o experiență academică de 27 de ani. Acum a simțit că este momentul potrivit să facă pasul spre cea mai înaltă funcție din Universitatea sibiană.

Livia Puia Ilie

Mesagerul de Sibiu: Ce vă motivează să vă asumați un rol superior celui ocupat până acum în ierarhia instituției?

Livia Puia Ilie: Am o pregătire solidă în domeniul de specialitate, dar mai ales în management. Sunt absolventa uneia dintre cele mai bune școli de management, așa cum apare și în CV-ul meu. Am o experiență academică de 27 de ani în ULBS, dar și în alte instituții academice de prestigiu. Am avut șansa să îmi dezvolt competențele manageriale atât ca prorector al ULBS în ultimii 8 ani, cât și ca director academic al unui program internațional de prestigiu, timp de 7 ani. Am dobândit o înțelegere clară nu numai a tendințelor internaționale, oportunităților și amenințărilor la care este expus învățământul, în special cel universitar, dar mai ales am reușit să înțeleg tot potențialul pe care ULBS, prin oamenii ei – cadre didactice, studenți, personal administrativ – îl are pentru a-și îndeplini misiunea generoasă în societate. Cred că pot contribui prin toată experiența, calitățile și abilitățile mele, dedicarea mea, la coagularea energiilor și valorizarea fiecărui membru al comunității academice.

Mesagerul de Sibiu: Care sunt principalele dvs. obiective manageriale?

Livia Puia Ilie: În calitate de prorector al ULBS, am coordonat o echipă care a parcurs un proces complex de analiză și elaborare a Strategiei. Aceasta este actuală prin ceea ce propune și este în implementare, în diverse stadii pe fiecare componentă. Pornind de la aceasta, propunerea mea de candidatură oferă prioritățile mele pentru următorii 4 ani și o abordare managerială care să valorizeze mult mai bine potențialul fiecărui membru al comunității academice. Dincolo de obiectivele și prioritățile clare propuse în plan pentru fiecare dimensiune strategică/funcție pe care universitatea în secolul 21 trebuie să se definească (Educație și Activitate didactică, Cercetare-dezvoltare-inovare și Rol activ în comunitate), planul meu managerial pune accent pe cei 4 I, care cred eu că sunt definitorii în acest început de secol: Interdisciplinaritate – Inovare – Internaționalizare – Impact. În contextul actual național și internațional, nu mai putem vorbi de educație și de cercetare în afara interdisciplinarității, inovării și internaționalizării. În plus, prestigiul universităților stă în impactul pe care îl are în societate prin educație și cercetare.

Mesagerul de Sibiu: Ce vă diferențiază de contracandidații dvs.?

Livia Puia Ilie: Pentru orice poziție de conducere, importantă este competența. Am pregătirea și experiența necesare. În plus, cu cât se urcă pe scara ierarhică în orice organizație, încep să fie tot mai importante calitățile personale, mai ales cele care se leagă de relaționarea cu oamenii. Am calități ce au dovedit că pot crea echipe multidisciplinare care să funcționeze, că pot motiva oameni cu procupări și pregătiri diferite pentru a se implica în obținerea de rezultate pe un obiectiv stabilit. Am abilități de comunicare care mă ajută să prezint și să obțin rezultate în folosul universității atât în mediul local, național, dar și internațional. Am dezvoltat relații profesionale cu reprezentanți care acoperă tot spectrul de stakeholderi ai universității. Sunt rațională, echilibrată și cred că un lider, care crede el însuși în ceea ce face, poate motiva și poate să scoată ce este mai bun din fiecare membru al comunității în care acționează.

Mesagerul de Sibiu: Cum vedeți desfășurarea procesului electoral până în acest moment?

Livia Puia Ilie: Procesul electoral în cadrul universității se desfășoară conform Regulamentului aprobat de Senatul ULBS. Au fost depuse candidaturi pentru funcția de rector în număr de 5. Acestea au fost validate de Biroul Electoral Central și mai apoi de Senatul ULBS. În perioada 27 ianuarie – 1 februarie este perioadă de campanie. Avem planificate întâlniri cu toate facultățile și cu reprezentanții studenților. Planificarea a fost făcută prin tragere la sorți de către cei 5 candidați. În data de 30 ianuarie, la ora 18, va avea loc o dezbatere între candidați. Din păcate în Regulament este prevăzută o perioadă restrânsă de campanie, ceea ce îngreunează interacțiunea directă cu toți colegii din facultăți și cu studenții. În plus, este și sesiunea de examene. Cu toate aceste constrângeri, voi încerca să fac propunerea mea de candidatură cât mai vizibilă în rândul colegilor mei.

Mesagerul de Sibiu: Cum comentați analiza candidaților la funcția de rector al ULBS publicată pe site-ul universitaticurate.ro? Una dintre afirmațiile de pe pagina amintită este următoarea: „Analizând declarația de avere și interese a doamnei profesoare Livia Ilie, care ocupă un post de prorector din aprilie 2012, am constatat cu ușurință niște elemente ce ne-au atras atenția în mod flagrant și care din punctul nostru de vedere pun la îndoială moralitatea doamnei, loialitatea față de comunitatea academică sibiană care i-a conferit încrederea sa, dar și legalitatea și acuratețea câtorva informații din declarația sa de avere“.

Livia Puia Ilie: În ceea ce privește „analiza candidaților“, țin să precizez mai întâi că aceasta a fost „lansată“ pe site-ul pe care îl menționați prin fraudă informatică, clonare de conținut și furt de indentitate. La linkul de mai jos, aveți și explicația proprietarilor inițiali ai site-ului și ai conținutului care a fost folosit pentru a da credibilitate „analizei candidaților“: http://www.romaniacurata.ro/culmea-plagiatului-site-ul-universitaticurate-ro-a-fost-plagiat-ca-sa-fie-deturnat-in-scopuri-private/?fbclid=IwAR1-URENJ12o7lmW9s_VAj3rNJXSX58Zz4dDHETOYjwdGmx6PsHWS4RRCsc. Ulterior, autorii care continuă să rămână în anonimat, se pretind onorabili doar pentru că au ieșit din clona site-ului, limbajul și interesele lor alunecă însă invariabil către mistificare și suburban. Amestecă circumstanțe, astfel încât rezultanta să fie cea dorită. Având în vedere acest lucru și faptul că nu este afectată doar imagina a 4 candidați, ci a întregii universități, doresc să vă aduc la cunoștință dvs și cititorilor dvs. că am sesizat toate instituțiile statului cu competență în domeniu pentru a putea identifica interlocutorii care, din anonimat, aduc în dezbaterea publică, în mod repetat defăimător, aspecte de ilegalitate și imoralitate. Sunt demarate toate procedurile, prin intermediul avocaților, pentru a duce în fața instanței atacurile repetate de defăimare. În limita standardelor și valorilor academice, principii care mă definesc și mi-au ghidat întreaga carieră profesională, nu aș vrea să port un dialog cu un acuzator ce urmează a fi dezvăluit de Parchet.

Întreaga activitate a ULBS și angajaților săi se desfășoară în limitele legii. Toate contractele, proiectele, activitățile, etc. sunt trecute prin mai multe filtre de control al legalității și sunt auditate de organisme specializate ale statului.


Sorin Radu: „Suntem datori să cultivăm spiritul critic la fiecare student“

Decanul Facultății de Științe Socio-Umane, prof.univ.dr.habil. Sorin Radu, propune comunității academice sibiene un proiect managerial axat pe „cei trei C“: cercetare, comunitate și gândire critică.

Sorin Radu

Mesagerul de Sibiu: Ce vă motivează să vă asumați candidatura la funcția de rector?

Sorin Radu: Universitatea noastră ar trebui să fie, în primul rând, un motor al inovării. Întotdeauna universitățile au condus procesul de cunoaștere și au generat un „mai bine“ pentru societate, fie că vorbim despre domeniile tehnice, fie despre cele umaniste. Cercetarea științifică este agentul care pune în mișcare energiile creatoare ale cadrelor didactice și ale studenților și care generează astfel schimbarea sau îmbunătățește procesele de toate tipurile. E un loc comun ideea că universitatea face cercetare. Căutarea pasionată presupusă de cercetarea științifică se face însă cu un scop. Putem redescoperi împreună bucuria de a descoperi!

Universitatea noastră ar trebui să fie ancorată în comunitate. Din comunitate vin și înspre comunitate merg, apoi, cunoștințele, valorile, specialiștii pe care universitatea îi pregătește. Am putea înțelege universitatea și comunitatea ca două roți ale aceluiași mecanism. Reglarea constantă între cele două nu e întotdeauna simplă și, mai ales, nu e întotdeauna așa de rapidă pe cât ne-am dori. Dar comunitatea îi oferă suport și un important spațiu de manevră universității, iar universitatea oferă celei dintâi rezultate și noi abordări. Prin urmare, e esențial ca universitatea să fie intim legată de comunitate și de problemele acesteia. Nu strică, poate, să ne reamintim aici că, potrivit unei zicale arabe, singuri putem merge întotdeauna mai repede, dar împreună ajungem mai departe.

Universitatea noastră ar trebui să sprijine și să dezvolte Gândirea Critică. Suntem datori să cultivăm spiritul critic la fiecare student care trece pragul universității. E vorba, cum spuneam, despre un spirit critic corect, înarmat cu rigorile argumentației, nu despre unul țâfnos și idiosincratic.

Cercetarea, implicarea în comunitate și dezvoltarea spiritului critic sunt elementele centrale ale rolului pe care universitatea trebuie să îl joace într-o lume, care ne va aduce provocări numeroase, noi și complexe. Aceștia sunt cei trei „C“ în jurul cărora putem ordona toate acțiunile noastre. În lipsa unei viziuni cu privire la rolul nostru în viitor, ca organizație, vom ticlui doar obiective și planuri care arată bine pe hârtie, dar care vor fi în cel mai bun caz conjuncturale. Cercetarea, comunitatea și gândirea critică sunt piloni care se potențează reciproc, sunt valori în care credem și sunt elemente centrale ale unei strategii coerente pe termen lung.

Pasiunea și perseverența către cercetare, comunitate și gândire critică: aceasta e paradigma pe care o propunem și care credem că ar trebui să ghideze ULBS în următorii ani.

Mesagerul de Sibiu: Cum comentați analiza candidaților la funcția de rector al ULBS publicată pe site-ul universitaticurate.ro? Ce relevanță are, în opinia dvs., aducerea în discuție a unor elemente care țin de viața privată a candidaților?

Sorin Radu: Cu privire la speculațiile din presă, de care amintiți, pot să vă asigur că niciodată până acum nu am dat importanță atacurilor la persoană neasumate și n-am să o fac nici de data aceasta. Mă delimitez de toate afirmațiile injurioase și condamn cu fermitate orice fel de modalități deplorabile de atac la adresa candidaților. Refuz să comentez altceva decât programe manageriale și opțiuni strategice exprimate de contracandidații mei.

În ceea ce mă privește, îmi doresc pentru universitatea noastră un viitor care să aducă o schimbare în abordare pe mai multe axe, cele menționate în programul meu managerial, precum și continuarea unor proiecte care funcționează bine și care contribuie la creșterea performanței academice. Consider că am forța și capacitățile necesare pentru a face față unei astfel de provocări. Cred că mă recomandă rezultatele din viața profesională, alături de trăsături ale personalității mele, precum fermitate, hotărâre, deschidere, corectitudine și cred că mă mai poate recomanda și ceea ce am realizat, alături de colegii mei, la Facultatea de Științe Socio-Umane, în mandatul meu.

22 Comments

  1. Ionut Popescu says:

    Livia ilie, cea mai slaba si mai CORUPTA!

  2. cu dezamagire constat ca unii dintre candidati au raspuns foarte superficial la intrebari….sau tot cu o intrebare…. sincer asta nu da dovada de profesionalism…

  3. Terente says:

    Interesant este că, deși li se amintește în mod expres de site-ul universitaticurate, niciunul din candidați nu se deranjează să clarifice acuzațiile care i se aduc. Mai ales doamna Ilie, care e acuzată de niște fapte deosebit de grave, ar trebui să dea urgent explicații colegilor.

  4. Cel mai vocal dintre pamanteni says:

    Foaie verde de trifoi
    Cine intra-n turul doi
    Ca s-avem ce vota
    Sa ne fie buna soarta

  5. Nicoleta says:

    Candidatii sunt de un nivel mediocru. Singurul cu cercetare serioasa e Tiplic. Restul sunt invatatoare reconvertite si maistri de uzina!

  6. Elsinor says:

    Sorin Radu ce cauta acolo? El nu stie cu ce se mananca decanatul, ce sa mai vorbim de Rectorat? La facultate este un haos total de 4 ani, un conflict care mocneste intre cadrele didactice, o atmosfera sumbra.

  7. Marcus E. says:

    Livia Ilie si echipa ei sunt imaginea coruptiei universitare. In spatele combinatiilor se afla o intreaga echipa, care e furajata din banii deturnati din proiecte sau din bugetul ULBS: Carolina Timbalari, Anabella Beju, Thibaut Desmons cu sotia – nepoata, dar si altii. Ar trebui sa facem cu totii un demers de lustratie sociala si sa dam afara acesti trantori.

  8. Studentul Turmentat says:

    ULBS, in afara de combinatii si nepotism, ce mai promovati? Intreb pentru cateva mii de studenti, care au facut greseala de a avea incredere in universitate.

  9. Livia Ilie si-a angajat sotul la ULBS sau nu? Sa vina rapid cu dovezi. Cu Carolina cum ramane? O mai baga sau nu in Senat? Plagiatele sotului, cand intra in analiza CNATDCU?

  10. Na-ti plic says:

    Lupta cea mai interesanta este data intre Tiplic si Radu. Doi colegi dezbinati de o rivalitate ampla, ambitii si polite neplatite! Daca domnul tiplic afirma public ca domnul Decan radu este nepregatit si are opera firava, ca sa-l citam, atunci pe domnul prorector Tiplic, ce-l recomanda?

  11. Loz in Tiplic says:

    Bai Tiplic, daca te mai iei de Sorin Radu va fi vai de FUNDUL tau!

  12. Cel mai potrivit candidat ramane Liviu Mihaescu. Este un om cu o deschidere ampla si care se bucura de cel mai mare respect in Sibiu. Tiplic si Radu sunt buni in cercetare, dar slabi manageri, Daniela Preda e prea legata de interesele Mitropoliei, iar Livia Ilie e prea corupta, a furat destul in 8 ani!

  13. Patriarh Teotrist says:

    Astia de la Mitropolie n-au gasit si ei direct un popa? Au aruncat-o pe Stareta Daniela?

  14. Universitati Furate says:

    Doamnelor, domnilor, la dezbatere sa va clarificati acuzatiile. Si sa venii pregatiti de intrebari incomode. Toti cinci!

  15. protector says:

    Facultatea de drept a dat cei mai multi absolventi de prestigiu, dar a ajuns tot mai defavorizata in ultimii patru ani. Cred ca Dreptul trebuie sa aiba obligatoriu un prorector.

  16. Motzociclist says:

    Este nevoie sa schimbam Directorul Tehnic – Administrativ. Nea vasile Motoc a fost partas la prea multe hotii. Sa isi ia iubita (Livia) si sa ne lase, ca nu mai avem nevoie de capuse ca ei.

  17. Andrada says:

    Claudiu Kifor a fost inlaturat ca nu a acceptat sa faca parte din cooperativa lui Ionica. Kifor merita sa fie chiar rector, este mult mai onest. La alegeri, sper sa punem la pamant cooperativa. Trebuie sa schimbam liniile, dragi colegi!

  18. Capul lui Motoc vrem! says:

    Nea Vasile trebuia sa iasa la pensie, dar a fost fidel stapanilor si a primit prelungire. Oare nu se gasea un tanar care sa ii ia locul, dornic sa faca ceva pentru comunitatea ULBS si nu pentru buzunarul propriu.

  19. ANTIMAFIA says:

    Cam multa nemultumire. Nu vad prea bine viitorul ULBS. Va rugam, nu legitimati hotia si smecheria la alegeri. NU Livia Ilie, NU Tiplic. Nu mai vrem echipa lui Ionica.

  20. Von Mises says:

    Livia Ilie are o opera la nivel de profesor din preuniversitar (hai, maximum Lector) si aia scrisa de altii. Ce fel de Rector e ala care nu isi face nici norma aia minuscula de cercetare? Mai ales acum, cand gasesti la tot pasul reviste la care sa scrii, unele chiar ISI, dar si conferinte care publica orice articol cu banalitati si truisme?

  21. James Bondrea says:

    Echipa lui Ionica – OUT! RAUS! AFARA! Si un Sictir pe deasupra!

  22. Mihaela Enache says:

    O finala de bun – simt ar fi Dana Preda – Sorin Radu. Oricum, ati omis ce era mai important: fiecare din cei cinci sa precizeze cu ce echipa de Prorectori va lucra. Este important sa stim INAINTE de vot!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*