Uniunea Oierilor, înființată la Poiana Sibiului, la 90 de ani de la prima organizație națională

Crescătorii de ovine din România au decis să înființeze Uniunea Oierilor, o organizație națională menită să reprezinte, să promoveze și să apere interesele fermierilor din sectorul ovin și caprin. Uniunea Oierilor a fost constituită de persoane fizice și persoane juridice, alături de asociații ale crescătorilor de ovine din întreaga țară, toți având calitatea de membri fondatori. Aceștia provin strategic din mai multe regiuni ale României, printre care Arad, Timiș, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Sibiu, Satu Mare, Vâlcea, Gorj, Constanța și Vaslui.

(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Uniunea Oierilor

Potrivit unui comunicat transmis Ziarului Mesagerul de Sibiu, înființarea Uniunii Oierilor este rezultatul unor demersuri începute în 2025, concretizate prin două întâlniri majore ale fermierilor. Prima a avut loc pe 30 octombrie, la București, unde peste 50 de forme asociative din domeniu au răspuns invitației de dialog. A doua întâlnire, desfășurată pe 5 decembrie la Sibiu, a reunit peste 120 de crescători de ovine și reprezentanți ai asociațiilor de profil din întreaga țară, moment în care au fost stabilite direcțiile de acțiune, obiectivele și structura de conducere ale noii organizații.

La eveniment a participat și primarul comunei Poiana Sibiului, care a susținut inițiativa crescătorilor de ovine, exprimându-și sprijinul concret prin punerea la dispoziție a unui spațiu destinat sediului și activităților de birou ale Uniunii Oierilor.

Moment cu importanță istorică

Edilul a amintit de importanța istorică a momentului, subliniind faptul că un evenimente similar a avut loc in 1925, tot la Poiana Sibiului, când sa format Reuniunea economiilor de oi si a Economiilor in genere din Poiana, iar la 21 noiembrie 1935, la inițiativa învățătorului Nicolaie Munteanu din Poiana Sibiului, s-a desfășurat la Sibiu primul Congres al Oierilor din România unde sa înființat o organizație similară numindu-se Uniunea oierilor din toată țara.

Primarul a evidențiat importanța acestei inițiative pentru dezvoltarea economică locală și regională și și-a exprimat dorința ca Uniunea Oierilor, înființată la Poiana Sibiului: „O voce a celor care nu au voce, a celor care, de-a lungul timpului, au fost răsplătiți din belșug cu nedreptate și ignoranță.”

Sursă foto: Uniunea Oierilor

Președintele Uniunii Oierilor, originar din Poiana Sibiului

În funcția de președinte al Uniunii Oierilor a fost ales  Vonica Maniu, originar din Poiana Sibiului, fermier din tată în fiu, cunoscut pentru atașamentul față de animale și pentru implicarea constantă în susținerea intereselor crescătorilor de ovine.

Vonică Maniu este membru în Consiliul Director al Clubul Fermierilor Români și a deținut funcția de președinte al Clubului în perioada ianuarie–iunie 2024, mandat exercitat prin rotație, pentru o durată de șase luni.

Conducerea Uniunii Oierilor este asigurată de un Consiliu Director format din 11 membri, structură care garantează o organizare funcțională și o capacitate operațională adecvată obiectivelor asumate.

Obiectivele Uniunii Oierilor

  • Reprezentarea și apărarea intereselor crescătorilor de ovine și caprine în relația cu autoritățile publice, instituțiile statului, precum și cu organismele naționale și internaționale de profil.
  • Consolidarea sectorului ovin și caprin din România ca domeniu strategic al agriculturii naționale, prin politici coerente, dialog instituțional și cooperare între fermieri.
  • Creșterea competitivității fermierilor prin facilitarea accesului la finanțare, programe de dezvoltare, investiții și promovarea bunelor practici agricole.
  • Promovarea produselor românești din sectorul ovin și caprin pe piața internă și pe piețele externe, inclusiv prin protejarea denumirilor de origine, a indicațiilor geografice și a produselor tradiționale.
  • Susținerea dezvoltării durabile a exploatațiilor agricole, prin încurajarea practicilor responsabile față de mediu, respectarea bunăstării animalelor și utilizarea eficientă a resurselor.
  • Implicarea activă în elaborarea politicilor agricole și a cadrului legislativ care vizează sectorul ovin și caprin, în interesul direct al crescătorilor.
  • Promovarea formării profesionale și a transferului de cunoștințe către fermieri, în scopul creșterii nivelului de calificare și al adaptării la cerințele actuale ale pieței.
  • Valorificarea superioară a produselor și subproduselor rezultate din sectorul ovin prin susținerea procesării locale, creșterea valorii adăugate și dezvoltarea unor lanțuri scurte de comercializare.
  • Asigurarea și dezvoltarea piețelor de desfacere pentru produsele și subprodusele din sectorul ovin și caprin, prin crearea de parteneriate comerciale stabile și mecanisme funcționale de valorificare.
  • Va acționa pentru susținerea exportului de animale vii și produse procesate, precum și pentru prevenirea și deblocarea situațiilor care pot afecta accesul fermierilor la piețele interne și externe, în vederea asigurării continuității activității economice în sector.

Uniunea Oierilor își propune să devină cea mai mare și reprezentativă organizație din domeniul ovin și caprin la nivel național. În acest sens, în perioada imediat următoare, toți crescătorii de ovine și caprine care se regăsesc în obiectivele, scopul și valorile Uniunii sunt invitați să se alăture organizației și să devină membri activi, se mai arată în comunicatul transmis.

Sursă foto: Uniunea Oierilor