Uniunea Artiștilor Plastici Sibiu are un nou președinte

Noul Președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din Sibiu este începând cu 28 septembrie prof. Florin Viorel. Acesta îl înlocuiește în funcție pe Ion Tămâian care s-a retras după 16 ani la cârma Uniunii.

Profesorul Florin Viorel are 43 de ani, s-a născut la Alba Iulia, și a absolvit Universitatea de Arte și Design din Cluj Napoca, secția pictură. În prezent este doctorand la Cluj, tot la Universitatea de Arte și Design, sub îndrumarea distinsului Prof. Univ. Dr. Ioan Sbârciu. În același timp este și cadru didactic la Liceul de Artă din Sibiu.

Prof. Florin Viorel a declarat în exclusivitate pentru Mesagerul de Sibiu că își dorește ca în timpul mandatului său de președinte al UAP Sibiu, spațiul galeriei din Sibiu, situat în Piața Mare a orașului să devină un spațiu deschis tuturor iubitorilor de artă și frumos, practic un pol al artei plastice sibiene dar nu numai.

Una dintre primele acțiuni ale noului președinte este Noaptea Galeriilor de Artă, manifestare care a debutat vineri. Chiar dacă în acest an manifestarea este puțin mai restrânsă din cauza pandemiei de coronavirus, Florin Viorel spune că totuși o consideră un succes, traficul fiind unul destul de ridicat. Florin Viorel și-a expus lucrările la Noaptea Galeriilor alături de elevii și colegii săi profesori de la Liceul de Artă. Noaptea Galeriilor se desfășoară în perioada 15-17 octombrie în 16 locații organizate într-un traseu de noapte care începe la ora 18 și se încheie la ora 23.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*