Unde va fi soluționat procesul lui Bode privind cartea publicată pe baza doctoratului plagiat

Unul din procesele lui Lucian Bode, deschis împotriva Consiliului Național de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării pentru a bloca autosesizarea care îi vizează cartea plagiată, urmează să fie soluționat la Curtea de Apel București.

FOTO: Lucian Bode / Facebook

Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca arăta, în ianuarie 2023, că suspiciunile de plagiat în cazul tezei de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode se confirmă, iar teza sa este „profund viciată”.

Atunci UBB îi solicita ministrului Bode „corecturi la teză și retragerea cărții publicate pe baza tezei”, urmând să fie sesizate consiliile naționale (CNATDCU/Consiliul Național de Etică a Cercetării), „pentru demersuri suplimentare, în condițiile legii”.

Astfel, în 23 februarie 2023, Consiliul Național de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) s-a autosesizat în legătură cu cartea lui Lucian Bode, publicată după ce și-a susținut teza de doctorat. Este vorba despre cartea publicată în anul 2021 la Editura CA Publishing, pe baza tezei de doctorat a lui Lucian Bode, cu titlul «Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în context european actual».

„Aceeași carte care, deși fusese publicată cu un an mai devreme, nu era accesibilă la raft la Biblioteca Națională”, semnalează jurnalista Emilia Șercan într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

„Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice are prin lege dreptul de a se autosesiza sau de a analiza în baza unei sesizări acuzațiile de plagiat în orice altă opera științifică (cărți, articole, rapoarte etc.) în afara tezelor de doctorat. (…).

Ei bine, dr. Bode a dat în judecată CNECSDTI și a cerut suspendarea autosesizării din 23 februarie. După ce dr. Bode a contestat în instanță dreptul UBB de-a se autosesiza cu privire la plagiatul său și a pierdut la Tribunalul Sălaj, acum dr. Bode dă în judecată CNECSDTI pentru a bloca autosesizarea care îi vizează cartea plagiată.

Desigur, face toate lucrurile astea pentru că nici cartea, cum nici teza nu e plagiată”, notează Emilia Șercan pe pagina sa de Facebook.

Procesul se va judeca la Curtea de Apel București și va avea primul termen vineri, pe 31 martie.

Lucian Bode a pierdut, în primă instanță, procesul deschis împotriva Universității Babeș-Bolyai, prin care a încercat să blocheze a doua verificare a tezei sale de doctorat în cadrul Comisiei de etică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca.

Recursul făcut de Lucian Bode, după ce Tribunalul Sălaj a respins suspendarea hotărării UBB în privința plagiatului ministrului de Interne, programat inițial pentru luna martie, se va judeca la Curtea de Apel Cluj în Mai 2023.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*