Momente emoționante după găsirea lui Alexandru, copilul de 5 ani din Sebeșu de Jos, căutat timp de două zile de sute de salvatori, voluntari și localnici mobilizați într-una dintre cele mai ample operațiuni de căutare desfășurate în județul Sibiu. Copilul a fost găsit în viață, iar primele sale cuvinte adresate salvamontiștilor care au ajuns la el au impresionat întreaga comunitate. Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, le mulțumește tutor salvatorilor și voluntarilor care au participat la căutarea lui Alex.

sursa foto: Daniela Cîmpean facebook
„Unde este mami?”, au fost primele cuvinte ale lui Alexandru, rostite în momentul în care salvatorii l-au găsit, potrivit președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean.
Aceasta a transmis un mesaj de apreciere pentru toate echipele implicate în operațiunile de căutare.
„Felicitări colegilor de la Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu, instituțiilor și fiecărui OM în parte care au contribuit la găsirea copilului de cinci ani din Sebeșul de Jos!”, a declarat Daniela Cîmpean.
În mesajul său, președinta Consiliului Județean Sibiu a evidențiat solidaritatea și mobilizarea exemplară a comunității în aceste momente dificile.
„În astfel de clipe, unitatea devine umanitate!”, a transmis aceasta.
Alexandru dispăruse din Sebeșu de Jos, iar în ultimele două zile autoritățile au desfășurat căutări extinse în zone împădurite, pe câmpuri, în apropierea râurilor și lacurilor din zonă. La intervenție au participat pompieri, polițiști, jandarmi, salvamontiști, scafandri, voluntari și localnici.
Operațiunile s-au desfășurat inclusiv pe timpul nopții, fiind folosite drone, echipe canine și echipamente speciale de căutare.
Găsirea copilului a adus un val de emoție și ușurare în întreaga comunitate, după ore tensionate în care sute de oameni au sperat la un deznodământ fericit.











