Un volum dedicat lui Andrei Oțetea va fi lansat vineri la Biblioteca ASTRA

Vineri, 5 aprilie 2024, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu organizează evenimentul de prezentare a volumului „ANDREI OȚETEA. Un spirit al Sorbonei în România secolului XX”, lucrare monografică semnată de Marian Hariuc.

Foto: Biblioteca ASTRA

Întâlnirea cu publicul va avea loc începând cu ora 17:00, în spațiul American Corner Sibiu, la etajul 5 al bibliotecii sibiene, instituție de cultură care se bucură de susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.

Apărut la Editura Mega din Cluj Napoca, în 2022, volumul reprezintă rezultatul cercetării doctorale a istoricului Marian Hariuc, care activează în prezent în cadrul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi. Cartea este rodul unui solid și amplu demers istoriografic dedicat biografiei și parcursului profesional şi cultural-ideologic ale istoricului și academicianului Andrei Oțetea. Este un studiu complex și dens, bazat pe cercetarea riguroasă a numeroase arhive şi biblioteci care păstrează documente relevante privind viaţa, activitatea profesională şi gândirea lui Andrei Oţetea.

Una dintre sursele de cercetare accesate de autor a fost fondul documentar Andrei Oțetea, aflat în patrimoniul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, fond care cuprinde 6000 de documente.

„Lucrarea de față are la bază investigarea parcursului intelectual și profesional al unui istoric ce a trecut printr-o bună parte a momentelor determinante pentru cunoașterea trecutului românesc din veacul anterior. Identificarea unor surse providențiale a facilitat dezvoltarea unui asemenea demers. Drept consecință, pe lângă Andrei Oțetea istoricul, am pus bazele cunoașterii identității universitarului.” – notează Marian Hariuc, în Introducerea volumului „ANDREI OȚETEA. Un spirit al Sorbonei în România secolului XX”.

Foto: Biblioteca ASTRA

„Ne bucurăm să găzduim prezentarea lucrării domnului Mircea Hariuc în cadrul programului «Cărțile ASTRA», program destinat promovării proiectelor care contribuie la cunoașterea și înțelegerea culturii și istoriei noastre. Este o onoare să propunem publicului sibian un nou eveniment cultural, axat de această dată pe evocarea academicianului Andrei Oțetea, născut la Sibiel, licențiat la Sorbona, așezat etern între cei mai de seamă reprezentanți ai istoriografiei românești și europene. Ne mândrim să oferim prilej de explorare și spațiu de conectare în Biblioteca ASTRA,  cu atât mai mult cu cât instituția noastră păstrează un bogat fond documentar dedicat lui Andrei Oțetea.” – transmite Răzvan C. Pop, managerul bibliotecii sibiene.

Cu prilejul prezentării volumului amintit, alături de autor se vor afla prof. univ. dr.  Rudolf Gräf, director al Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu și dl. Radu Irimie, bibliotecar cercetător care a activat în cadrul Bibliotecii ASTRA Sibiu. Întâlnirea va fi moderată de dr. Răzvan C. Pop, managerul bibliotecii publice sibiene. Publicul interesat este așteptat vineri, 5 aprilie a.c., la ora 17:00, în spațiul American Corner Sibiu (Str. George Barițiu, Nr. 7, Corp B, etaj 5).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*