Polițiștii din Săliște au reținut ieri un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Sibiel, cercetat pentru conducere sub influența alcoolului.
Cu o zi înainte, seara, în Sibiel, în timp ce conducea un tractor pe strada Râului, bărbatul a pierdut controlul direcției de deplasare și a acroșat două autoturisme parcate.
Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale, iar testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 8 noiembrie a.c., polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Săliște, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.