Un tablou unicat al lui Horea descoperit la București, expertizat la Sibiu

Cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, Muzeul Național Brukenthal prezintă un tablou inedit, necunoscut până acum al unuia dintre căpeteniile răscoalei din 1784 – Horea.

Așa cum se cunoaște artiști transilvăneni Franz Neuhauser și Anton Steinwald din Sibiu, la comanda guvernatorului Samuel von Brukenthal realizează chipurile lui Horea, Cloșca și Crișan în timpul când erau întemnițați la Alba Iulia. Lucrul acesta este menționat și în cel mai important volum dedicat răscoalei din 1784 Răscoala lui Horea, de  D. Prodan, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1984.

Autorul spune: ”La închisoare căpitanii au mai fost văzuți și de pictori. Unele portrete sunt evident autentice, făcute de cei care i-au văzut sau după asemenea portrete, imaginile sunt aceleași în maniere diferite. Cele mai aproape de realitate, mai vii, ne par cele păstrate în Muzeul Brukenthal din Sibiu, făcute de pictorul de la curtea guvernatorului”. (pag. 450)

În decursul timpului O. Beu are meritul de a fi descoperit la Muzeul Național din Budapesta și gravurile lui Horea, Cloșca și Crișan făcute de artistul și curatorul colecției lui Brukenthal – Franz Neuhauser.

Răscoala transilvăneană din 1784 a avut un mare ecou în Europa, lucru ce este confirmat și datorită numărului mare de stampe cu chipurile celor trei care au circulat în Europa Centrală. În secolul XIX se cunoaște faptul că existau numeroși români transilvăneni care aveau în casă, pe perete, chipurile lui Horia și Cloșca, lucru menționat de A. de Gerando și I. Selegeanu în 1868.

În secolul XIX datorită mișcării de emancipare a românilor din Transilvania se cunoaște un nou val în care personalitățile marcante din istoria acestui ținut sunt pictați sau sunt realizate numeroase gravuri la Sibiu sau la Budapesta.

În acestă perioadă, unul dintre cei mai valoroși artiști transilvăneni care realizează diferite gravuri cu Horea, Cloșca, Crișan, Avram Iancu, Gheorghe Barițiu ș.a. este pictorul transilvănean Ioan Constande. Născut în apropierea Sebeșului – Alba la Rahău a studiat între anii 1834-1843 la Academiile de Arte Frumoase din Budapesta și Viena. Din acest considerent, în marea majoritate a lucrărilor sale se semnează ca Pictor academic. A rămas în istoria artei din România ca unul din principalii pictori dar mai ales desenatori și litografi. A fost profesor la Institutul “Terezianum” din Sibiu, din 1841 și participant la Revoluția din 1848 în calitate de comandant al garzilor civile din Ocna Sibiului.

„Zilele trecute am primit pentru expertiză la Muzeul Național Brukenthal un tablou, dintr-o colecție privată realizat în ulei de Ioan Constande ce îl înfățișează pe Vasile Ursu Horea. Lucrarea este importantă din cel puțin două considerente. Unul este faptul că acest tablou în ulei este realizat de Ioan Constande. Astăzi se mai păstrează puține lucrări în ulei realizate de acest artist transilvănean. Pe piața de artă, în muzee și în colecții private sunt însă multe gravure realizate de Constande însă nu lucrări în ulei. Și în colecția Muzeului Brukenthal avem gravuri realizate după desenele lui Constande. Un al doilea fapt important este acela că personajul întruchipat de Ioan Constande este Horea, o figură istorică importantă a României.

Din toate aceste considerente, vă prezentăm această lucrare pe care o consider importantă atât pentru istoria artei, pentru recuperarea creației lui Ioan Constande și pentru întregirea galeriei artistice a chipurilor lui Horea realizate în decursul istoriei.

Sperăm că această lucrare, prin generozitatea colecționarului din București, să poată fi expusă și văzută de public anul acesta la Muzeul Național Brukenthal”, spune Dr. Alexandru Constantin Chituță, Manager interimar la Muzeul Național Brukenthal.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*