Un moment de neatenție pe șoseaua pe DN 14 A, la Blăjel, s-a transformat într-un accident grav, în care două femei au ajuns la spital.

foto: Mesagerul de Sibiu
Un șofer de 25 de ani nu a respectat regula de aur a condusului preventiv.
Tânărul medieșean, aflat la volanul mașinii sale, a ignorat distanța de siguranță față de autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 43 de ani. Impactul violent a declanșat un val de suferință pentru pasagerele din mașina lovită.
În urma coliziunii, o femeie de 55 de ani a suferit un traumatism cranio-facial sever, fiind preluată imediat de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu. Cealaltă victimă, o femeie de 86 de ani, a fost dusă la Camera de Primiri Urgențe din Mediaș de către echipajul ISU, cu un traumatism la picior.
Ambele femei erau conștiente în momentul transportului medical.
Traficul în zona accidentului a fost este afectat.