La data de 11 decembrie, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au fost sesizați, prin apel 112, despre producerea unui eveniment rutier produs pe strada Pictor Nicolae Brana, din localitatea Șelimbăr.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au identificat un sibian în vârstă de 63 de ani care, pentru a evita coliziunea cu un alt autovehicul, ar fi virat și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat stradal.
Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.











