Un șofer de 26 de ani din Sadu va sta după gratii 30 de zile

Un șofer de 26 de ani din Sadu va sta după gratii 30 de zile după ce polițiștii l-au prins beat criță, la volan, cu permisul anulat.

Foto: Mesagerul de Sibiu

La data de 23 octombrie a.c., în baza probatoriului administrat, față de tânărul de 26 de ani, cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducere fără permis, instanța a luat măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile.

Cu o zi mai devreme, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au reținut un tânăr în vârstă de 26 de ani, domiciliat în localitatea Sadu, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducere fără permis.

În fapt, la data de 19 octombrie a.c., în jurul orei 03:20 în localitatea Cisnădioara, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Sibiului, de către un tânăr în vârstă de 26 de ani.

În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. Totodată, în urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat faptul că acesta a condus având permisul de conducere anulat.