Ieri seară, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Oslo, un sibian în vârstă de 62 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o bicicletă condusă regulamentar din sens opus de către un alt sibian, în vârstă de 25 de ani.
Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, informează IPJ.
În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-au întocmit actele pentru efectuarea cercetării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.