Un sibian de valoare

Într-o perioadă în care reprezentanții Sibiului în structurile guvernamentale se pot număra pe degetele de la o mână, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Bogdan Trif, face cinste județului prin managementul performant pe care a reuși să-l imprime uneia dintre cele mai importante instituții de control din țară.

Trif a început anul ca director al Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu și îl încheie în postura de comisar general al Gărzii Naționale de Mediu. Acum, rezultatele sale de la Sibiu și mentalitatea și performanța impuse la conducerea Gărzii de Mediu au fost evidențiate de o prestigioasă publicație de specialitate.

Fapte, nu vorbe

Pe 14 decembrie, la Bucureşti, a avut loc Gala Premiilor revistei Infomediu Europa – „Celebrăm Elita Verde”. Pentru a zecea oară, Infomediu Europa a premiat elita din domeniul protecţiei mediului. Desfăşurat într-un cadru select, în cadrul Hotelului Golden Tulip Times, evenimentul a reunit reprezentanți ai administraţiei publice, ai unor companii private şi ai ONG-urilor implicate în protecţia mediului din țară și nu numai. Prezent la eveniment, Bogdan Trif a primit Premiul de Excelenţă pentru întreaga sa activitate desfăşurată pe parcursul anului 2016.

Nu a uitat de unde a plecat

După înmânarea premiului, acesta s-a declarat onorat. „Nu este doar o recunoaştere a activităţii mele, ci și a muncii întregului colectiv de oameni, atât de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu, cât şi de la Garda Naţională de Mediu. Ceea ce facem noi în fiecare zi este o muncă de echipă. Când toţi coechipierii dau randament pe posturile lor, automat vin şi rezultatele. Atât la APM Sibiu, cât şi la GNM, s-a dovedit că şi instituţiile bugetare se pot dota cu tehnologii de ultimă generaţie, accesând fonduri europene nerambursabile prin intermediul unor proiecte gândite şi scrise bine. Oamenii care lucrează în cadrul acestor instituţii au dat dovadă de implicare şi performanţă, atât în realizarea sarcinilor de zi cu zi, cât şi în cea de implementare a proiectelor cu finantare europeană. Iată, spre exemplu, la Agenția pentru Protecția Mediului  Sibiu, în cursul anului 2016, am avut în desfăşurare un proiect finanţat din bani europeni, în valoare de 4,5 milioane de euro – «Calea Verde spre Dezvoltare Durabilă», prin care se fac primele strategii la nivel naţional de adaptare la schimbările climatice în sectoarele economice vulnerabile. Tot în cadrul acestui proiect, sediul APM Sibiu va fi eficientizat energetic, devenind, astfel, prima clădire ecologică a unei instituţii de stat din ţara noastră. Şi dacă tot vorbim de premiere, APM Sibiu a fost prima instituție din România înregistrată EMAS (Sistemul Comunitar de Management de Mediu și Audit), printr-un proiect finanțat de Fundația Germană pentru Mediu. Pe parcursul procedurii, ca etapă intermediară, APM Sibiu a obținut și acreditarea ISO 14001“, afirmă comisarul general.

A venit din sistem și l-a modernizat

Odată cu numirea lui Trif în funcţia de comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu, în 31 martie, s-a reuşit modernizarea fundamentală a dotărilor instituţiei, folosind aceeaşi strategie de accesare a banilor europeni. „Mă refer la înnoirea completă a parcului auto (inclusiv cu autoturisme 4×4 pentru fiecare comisariat judeţean), la achiziționarea de drone, bărci electrice, precum și a aproape 1.000 de laptopuri, telefoane inteligente, multifuncţionale sau camere foto digitale. În prezent, GNM are în derulare, simultan, nu mai puţin de trei proiecte finanţate cu fonduri europene nerambursabile, proiecte ce vizează atât problematica biodiversităţii, cât şi cea a poluării, mai precis a controlului asupra trasabilităţii deşeurilor”, conchide sibianul.

 

Bogdan TRIF | comisar general GNM

„Ştiu că sunt încă multe probleme nerezolvate pe linie de mediu, dar cu siguranţă, prin implicarea tuturor factorilor interesați de sănătatea mediului, aici incluzându-i şi pe cetăţeni, vom reuşi să rezolvăm în scurt timp o bună o parte din aceste probleme. Săptămâna viitoare vom face public raportul de activitate al Gărzii Naţionale de Mediu pentru anul 2016, iar la anul pe vremea aceasta, când vom privi retrospectiv către 2017, vă garantez că rezultatele vor fi şi mai bune!“

2 Comments

  1. Good job!
    Congratulations!

  2. Ovidiu says:

    Good job!
    Congratulations!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*