Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un tânăr din Sibiu care conducea un autoturism în baza unui permis de conducere fals, pentru care a plătit suma de 2.000 de euro.
Ieri, la ora 12.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară un tânăr în vârstă de 24 de ani, domiciliat în judeţul Sibiu, la volanul unui autoturism marca Peugeot, înmatriculat în România. La controlul de frontieră, tânărului i s-a solicitat să prezinte, pe lângă documentele de identitate şi permisul de conducere. Acesta a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Ungaria.
„Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals total, motiv pentru care tânărul a fost condus la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări. Astfel, s-a constatat că Vasile H. nu deţine un permis de conducere, tânărul declarând că a obţinut documentul fals în schimbul sumei de 2.000 euro, de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, în Ungaria. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de uz de fals, conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a declarat comisarul-şef de poliţie Laura Beatrice Bondar, purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea.