Un sfert de secol de înfrățire

PartnerstadtsfeierSibiu și Klagenfurt au aniversat 25 de ani de prietenie. , Astrid Fodor , primarul interimar al Sibiului și viceprimarul Virgil Popa au fost prezenți la Klagenfurt, în Austria, un oraș înfrățit cu Sibiul din anul 1996.

Prezența delegației sibiene a fost urmare a invitației autorităților locale din orașul austriac, acestea organizând un program special pentru a marca relația de 25 de ani cu Sibiul și cu orașul Zalaegerszeg din Ungaria. Delegația sibiană a fost primită la Primăria orașului Klagenfurt de primarul acestei localități, Maria-Luise Mathiaschitz, de membrii Senatului și membri ai Consiliului Local, precum și de alte personalități din viața politică și culturală a orașului. Programul a inclus printre altele vizitarea parcului tehnologic Lakeside din Klagenfurt, participarea la deschiderea oficială a unui festival cultural de mare amploare și tradiție în Klagenfurt – “Altstadtzauber”, o vizită la Consulatul Onorific al României din Klagenfurt și un tur al orașului, acestea fiind completate de discuții cu autoritățile locale, oameni de cultură și reprezentanți ai mediului economic. “A fost o întâlnire foarte bună pentru că am avut contacte cu reprezentanții administrației locale, cu reprezentanți ai mediului economic prin vizita în parcul tehnologic, cu mediul cultural în seara deschiderii Festivalului, dar și cu cei care reprezintă România în mod onorific la Klagenfurt. Am subliniat cu această ocazie dorința Sibiului de a avea un schimb real de experiență în domeniul conservării patrimoniului, Klagenfurt excelând la acest capitol. Consider că ar fi la fel de benefică și o aprofundare a relațiilor dintre administrațiile locale din cele două orașe, dintre instituțiile culturale, dar și dintre universitățile din Sibiu și Klagenfurt.”, a declarat Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.

Legătură istorică

Sibiul este legat prin istorie de Austria, imigranți din această țară venind la Sibiu și integrându-se în viața orașului (așa numiții landleri). Sibiul este legat de Klagenfurt și în domeniul patrimoniului arhitectural, orașul austriac fiind și acesta un oraș istoric, reabilitat și repus în valoare, Sibiul având astfel un exemplu de bune practici în orașul său partener. De altfel, Klagenfurt a fost distins de trei ori cu premiul “Europa Nostra” pentru modul în care a reușit restaurarea și conservarea orașului vechi.
În istoria mai recentă, Klagenfurt a fost alături de Sibiu încă din 1990, atunci când o delegație umanitară condusă de primarul de atunci, domnul Leopold Guggenberger, a ajuns în Sibiu. Relațiile dintre cele două orașe au continuat pe această linie și în anii următori, iar în septembrie 1996, a fost semnată la Sibiu carta de înfrățire, oficializând astfel bunele relații.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*