O persoană tânără s-a prezentat la camera de gardă a Spitalului Sfântul Pantelimon din Capitală şi a cerut să-i fie scos vaccinul împotriva COVID-19 din corp. Aceasta fusese convinsă de familie să își facă vaccinul, dar ulterior s-a răzgândit, a anunţat RTV.
„Noi am fost cei care au tras lozul câștigător în această situație. Este vorba despre o persoană tânără, de la care ar trebui să avem anumite pretenții legate de o cultură, de un grad de civilizație şi educaţie. A venit la camera de gardă afirmând că a fost convinsă de familie să se vaccineze, dar nu mai dorește vaccinul, și că vrea să-i fie scos din corp. Dacă a ajuns la concluzia că acest vaccin este de fapt un cip și că este un lucru fizic ce poate fi scos pur și simplu, degeaba ne-am străduit să-i explicăm. Aparent a înțeles situația, dar cred că nu a plecat foarte convinsă”, a povestit purtătorul de cuvânt al Spitalului Sfântul Pantelimon la România TV.