Toată presa vuiește de rezilierea contractului de proiectare și execuție a tronsonului 3 al autostrăzii Lugoj – Deva, reziliat când procentul de execuție era 99,6%.
Documentele de calitate întocmite în perioada de execuție, fazele determinante, procesele verbale de lucrări ascunse ș.a.m.d. au fost semnate, deci însușite, de reprezentanții legali ai tuturor entităților implicate în realizarea acestei investiții.
Mă simt obligat să pun câteva întrebări:
Unde au fost reprezentanții firmei de consultanță, ce au făcut reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții, ce au verificat cei de la CNAIR în timpul execuției lucrărilor?
Ce scrie în referatul proiectantului, propune admiterea recepției la terminarea lucrărilor sau nu?
De ce firma de consultanță în data de 9 august a fost de acord, în anumite condiții, cu admiterea recepției la terminarea lucrărilor, iar în data de 12 august nu au mai fost de acord cu recepția?
De ce nu s-a reziliat contractul execuției nodului rutier Holdea, nod rutier executat de acelaș constructor, aici lucrările sunt de calitate ?
Aceste întrebări sunt absolut logice, toți cei enumerați și-au pus semnăturile pe documentele de calitate întocmite pe parcursul execuției. Nimeni din cei responsabili de verificarea calității materialelor, de verificarea procedurilor de lucru, de verificarea calității execuției nu au sesizat neconformități majore. Iar atunci când lucrarea a ajuns la stadiul fizic de 99,6% și s-au stins 58 de neconformități, dintr-un total de 60, nimic nu mai este în regulă, se reziliază contractul, se cere o expertiză, lucrările vor fi finalizate în regie proprie de către CNAIR.
Tot ce derivă din această reziliere, pierderea garanției de bună execuție, penalități, după caz daune interese, valoarea expertizei, eventualele accidente de circulație soldate cu vătămări corporale sau decese vor fi suportate de către cine?
Cât din toate acestea vor fi plătite de către supervizor, de către reprezentanții CNAIR sau de reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții?
Din păcate firmele de supervizare nu au responsabilități bine stabilite în legislație și ridică din umeri când sunt trași la răspundere, ei nu au nici o vină, de parcă nu aceste firme au fost angajate de beneficiari ca să rezulte o investiție de calitate care să asigure siguranța în exploatare și funcționalitate acesteia.
Închei cu o întrebare deja retorică: când se va circula pe acest tronson de autostradă?
Benedek Zacharie,
deputat UDMR de Sibiu și membru în comisia Infrastructură – Transporturi din Camera Deputaților