Un pui de jaguar – sibian cu acte-n regulă

O nouă atracţie nouă la Grădina Zoologică Sibiu! Puiul de jaguar Mihai şi-a găsit un prieten de joacă într-un pui de câine de aceeaşi vârstă cu el, dar a început să ia, treptat, contactul cu oamenii. După ce, în luna mai 2014, a venit pe lume micul jaguar Mai, în luna octombrie 2014 efectivul de animale al parcului zoologic s-a înmulţit cu încă un pui de jaguar. Îngrijitorii de la Zoo i-au pus numele Mihai. În primele trei luni de viaţă, puiul a fost protejat de contactul cu oamenii, pentru a-i creşte astfel şansele de supravieţuire.

Evoluție bună

DSC_0565La fel ca Mai, jaguarul Mihai a fost adoptat încă de mic de o căţeluşă care i-a dat lapte timp de o lună şi jumătate. În prezent, puiul care cântăreşte 4 kilograme se hrăneşte cu lapte praf, însă treptat este adăugată în dieta sa şi carnea de pasăre şi vită. „Faptul că animalele din Grădina Zoo Sibiu se reproduc chiar şi în captivitate denotă condiţiile bune de care acestea se bucură aici, aceasta datorită faptului că în fiecare an am alocat fonduri importante pentru îmbunătăţirea spaţiilor existente sau construcţia de noi adăposturi“, este de părere primarul interimar Astrid Fodor. Zoo Sibiu adăposteşte 245 de animale din 60 de specii.

Frate celebru

Mai a fost primul jaguar născut la Sibiu care a supraviețuit, întrucât, deși rămâne gestantă în fiecare an, femela care i-a dat viață nu poate duce la bun sfârșit sarcinile sau puii se nasc morți. Potrivit conducerii parcului zoologic, este foarte posibil ca Mai să fi fost chiar singurul jaguar născut în captivitate în România. Adoptat de o cățelușă maidaneză, pripășită la Zoo, Mai a fost îndrăgit și de președintele Klaus Iohannis, care s-a fotografiat cu el în campania electorală. (M.L.)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*