Doi turiști, un polițist din Republica Moldova și o femeie, au fost duși, aseară, la sediul Poliției Sibiu, de un echipaj de jandarmi, după ce aceștia s-au oprit în fața locuinței președintelui Klaus Iohannis pentru a-și face poze de pe trotuar.Cei doi turiști au părăsit sediul Poliției Sibiu după ce, în urma verificărilor, s-a stabilit că nu reprezintă niciun pericol. „La sediul Poliției municipiului Sibiu, cele două persoane, o femeie și un bărbat, au fost aduse aseară, în jurul orelor 19.00, de un echipaj al Jandarmeriei. Noi nu am făcut altceva decât să interogăm bazele de date, pentru a face o verificare suplimentară, cu privire la identitatea lor. Având în vedere că nu s-a constatat nimic, oamenii au fost liberi să plece”, a precizat, pentru AGERPRES, comisar Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
Jandarmeria Sibiu susține că nu este ilegal să faci fotografii casei președintelui Iohannis, de pe domeniul public. Totuși, dacă cei de la Serviciul de Protecție și Pază (SPP) — care asigură protecția imobilului, amplasat pe strada Bâlea din Sibiu, relativ aproape de zona centrală a orașului — solicită jandarmilor să facă verificări, aceștia sunt obligați să ia măsuri.
Acest lucru s-a întâmplat aseară, SPP solicitând jandarmilor să-i verifice pe cei doi turiști care fotografiau imobilul.
„Există persoane care au manifestat un interes aparte pentru un obiectiv care este păzit. Sunt măsuri de ordine, fiind vorba de reședința unui președinte. Jandarmii au stabilit identitatea celor două persoane, însă trebuiau să mai chestioneze și niște baze de date, să verifice dacă acel om chiar e polițist sau nu, pentru că oricine poate pretinde că e polițist. Identitatea unuia dintre ei figura că este polițist în Republica Moldova. Ei (cei doi – n.red.) au susținut că nu doreau să facă poze casei președintelui, ci doar să se fotografieze pe ei. (…) A fost o neînțelegere. Imobilul beneficiază de măsuri de protecție suplimentară”, a explicat Alexandru Costea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Sibiu.
Potrivit acestuia, nu este prima dată când jandarmii verifică persoane care, din diverse motive, staționează prea mult în fața casei președintelui Klaus Iohannis și chiar a fost aplicată o amendă unui tânăr care nu a fost cooperant cu forțele de ordine.