Un pod nou la Săsăuș va fi realizat de Consiliul Județean Sibiu cu fonduri guvernamentale

Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a semnat joi, 14 decembrie, la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, contractul de finanțare pentru construirea unui pod pe drumul județean DJ 105A, km 15 + 890, în localitatea Săsăuș.

Acest obiectiv de investiții este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), valoarea totală fiind de 2.522.028,02 lei, din care 2.267.141,02 lei de la bugetul de stat și 254.887 lei de la bugetul local.

„Podul situat pe drumul judeţean DJ 105A, la km 15+890, în localitatea Săsăuş, a fost distrus de apă, în anul 2013. În amonte de el a fost executat un pod provizoriu din 16 tuburi PREMO, cu diametrul de 800 mm, amplasate pe 2 rânduri. În urma ploilor mai abundente, s-a constatat că debitul tuburilor montate este insuficient, podul fiind deteriorat de mai multe ori, astfel încât starea tehnică nu asigură condițiile minime de siguranță a circulației. Prin urmare, Consiliul Județean Sibiu a făcut toate demersurile pentru obținerea de finanțare în vederea realizării unui pod nou care să corespundă standardelor în vigoare atât din punct de vedere al lățimii părții carosabile, cât și a tonajului, care să ofere confort și siguranță în trafic”, a precizat Cîmpean.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*