Un pescar beat a alunecat în râu, la Avrig. Era prins cu o funie și tot nu a reușit să iasă!

ISU Sibiu a intervenit azi cu o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție, pe malul râului Olt, pe raza localității Avrig, ca urmare a solicitării unor localnici, pentru salvarea unui bărbat, care se afla la pescuit, a alunecat și a căzut în râu.

Deși acesta se asigurase de mal preventiv cu o funie, nu a reușit să iasă fără ajutor.

Bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost găsit conștient, în stare de ebrietate, spun cei de la ISU Sibiu.

El nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și a refuzat transportul la spital.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*