Un partid din Sibiu și-ar fi amenințat membrii că nu le dă banii dacă nu-l votează

Un mesaj ciudat a ajuns în atenția poliției din Sibiu în ziua alegerilor. Cineva a pus pe internet dovada că într-un grup intern al unui partid, membrilor care lucrau în secțiile de votare li s-ar fi spus că primesc bani pentru munca lor doar dacă votează cu partidul respectiv.

foto: Mesagerul de Sibiu

Polițiștii au deschis imediat un dosar penal și cercetează cazul ca posibilă corupere a alegătorilor. Este una dintre cele patru anchete penale pornite la Sibiu în ziua votului, pe lângă cazul unui sibian care ar fi votat ilegal în străinătate.

„De la începutul procesului de votare până la închiderea urnelor de vot, la nivelul județului Sibiu au fost înregistrate 7 incidente.
Au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, dintre care o amendă în valoare de 500 de lei și 4 avertismente scrise. Au fost întocmite 4 dosare penale.

În cursul serii, un bărbat cu domiciliul în județul Sibiu ar fi votat în afara țării deși nu ar deține acest drept, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot.

Totodată, polițiștii efectuează verificări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de coruperea alegătorilor.
Cercetările au demarat după ce, în mediul on-line, a fost publicată captura unui mesaj transmis pe un grup intern al membrilor unei formațiuni politice, angrenați în activitățile specifice din cadrul secțiilor de votare, mesaj prin care plata activităților era condiționată de exprimarea votului favorabil formațiunii în cauză.

Pe parcursul acestei zile, la nivelul județului Sibiu au fost mobilizați peste 1300 de angajați MAI care au avut ca principale atribuții menținerea climatului normal de siguranță publică, asigurarea protecției secțiilor de vot și cercetarea sesizărilor cu privire la posibile incidente electorale.

Misiunile efectivelor Ministerului Afacerilor Interne vor continua și după încheierea procesului de vot.

Astfel, angajații MAI vor asigura securitatea materialelor, a documentelor și a tipizatelor prevăzute de lege pentru desfășurarea procesului electoral, respectiv dosarele sigilate cu rezultatele votării, pe timpul staționării membrilor birourilor electorale ale secțiilor de vot în spațiile puse la dispoziție de autoritățile locale, și pe timpul transportului dosarelor către birourile ierarhic superioare, în vederea centralizării rezultatelor votului.

Adresăm mulțumiri cetățenilor pentru modul responsabil în care și-au exercitat dreptul la vot”, reiese din mesajul IPJ Sibiu.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura