De numele Oanei Alexandra Sedonja, artist plastic sibian, am auzit cu ani în urmă participând la vernisajul unei expoziții de artă în care și ea avea expuse câteva lucrări în acuarelă. Erau lucrări florale, panotate discret pe un perete aflat în afara spațiului expozițional propriu zis. Mi-au atras atenția pentru că ele emanau o stare generală de bine, de gingășie, de finețe artistică, de armonie a culorilor… Artista nu a fost prezentă atunci la vernisaj, din motive obiective, însă am fost convins că de numele său voi mai auzi, ulterior. Și nu m-am înșelat!
de Ion Talpoș
O serie de participări ulterioare cu lucrări, ale Oanei Alexandra Sedonja, la expoziții de grup și personale, aveau să-i consolideze numele ca artist plastic, în lumea artelor contemporane.
Oana Alexandra Sedonja este membru stagiar al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Parcursul său artistic este impresionant! În 2023 a participat cu mai multe lucrări, alături de părinții săi, artiști plastici sibieni (familia Marius și Olimpia Coman Sipeanu), la expoziția comună de artă cu titlul „Family Art”, vernisată la Sibiu.
A urmat apoi, în noiembrie 2024, „Labirintul Pădurii”, o expoziție personală de fotografie, pictură și poezie, vernisată la Galeria Filialei Sibiu a UAP, care a adus ceva inedit în spațiul expozițional sibian: asocierea lucrărilor plastice ale artistei, expuse pe simeze, cu fotografii artistice și texte ale unor poezii din creația proprie. A fost o expoziție care ne-a dus cu gândul într-o lume a idealului, a visării… O lume care rămâne însă legată de realitatea în care suntem ancorați zi de zi, prin fire nevăzute.
În perioada noiembrie-decembrie a anului 2024, o regăsim pe Oana Alexandra Sedonja prezentă în cadrul Salonului Interjudețean de Arte Vizuale al UAPR Sibiu, eveniment de o ținută artistică deosebită, cu un catalog editat pe măsură!
Exprimându-mă la vremea respectivă într-un articol, spuneam că-mi plac poeziile și fotografiile Oanei! Și arta sa! Realizam atunci că îmi place cum scrie Oana, cum desenează, cum pune în valoare lumina fiecărui obiect, a stărilor de fapt, fără a neglija întunericul care, contrabalansând lumina, creează stări de echilibru în modul său de exprimare. Citindu-i poeziile atunci, m-am regăsit în situațiile reliefate de Oana în versuri profunde, care m-au făcut să-mi pun întrebarea: suntem acum, ca națiune, în beznă? Ne scăldăm în lumină sau, măcar, ne îndreptăm spre lumină? O întrebare pe care continuăm să ne-o punem, mulți dintre noi, de aproape patru decenii, încercând să înțelegem ce se întâmplă cu noi, ca oameni, ca indivizi…
Am întâlnit-o pe Oana, prezentă cu lucrări în acuarelă, la Galeriile de Artă Alba Iulia (expoziția „Dreaming Pink” ˂(Blank VII>, vernisată pe 7 martie 2025, cu lucrarea „Calluna”, acuarelă pe hârtie de bumbac. Apoi, a fost prezentă la Salonul Național de Plastică Mică de la Brăila, cu lucrarea în acuarelă „Camera Obscură”.
Anul acesta, în august, Oana Alexandra Sedonja a vernisat a doua sa expoziție personală, „Fluid Horizons”, în cadrul festivalului Dark Bombastic Evening de la Alba Iulia, RYMA. Prima participare a artistei la acest eveniment fusese în 2011, în calitate de spectator meloman. Cu ocazia expoziției, de data aceasta de pictură și poezie, artista afirma: ˂Prima dată când am participat la Dark Bombastic Evening a fost în 2011 (…). Acea ediție și toate cele care i-au urmat au constituit o experiență rafinată și fascinantă a scenei muzicale underground. După mai mult de un deceniu, sunt extrem de fericită și onorată să fac parte din acest eveniment>.
Pe Oana Alexandra Sedonja am întâlnit-o și în cadrul unor activități creative desfășurate la „Atelier 17” din Sibiu, Hub-ul artistic în care neobosita Valentina Cristea, în cadrul Asociației CreativAct, aduce arta mai aproape de iubitorii de frumos. Alături de alți artiști, a participat acolo ca îndrumător ai celor pasionați de pictură. Activități instructive dar și distractive, menite să aducă bucuria în inimile participanților prin cursurile desfășurate în cadrul atelierelor organizate pe strada Vopsitorilor 17, din Sibiu.
De curând, Oana a deschis la Cluj-Napoca expoziția personală „SUBTILIS TERRA”, vernisată marți, 28 octombrie 2025, în foaierul Bibliotecii Județene „Octavian Goga”. A fost ˂ o călătorie-visare unde pământul, ca simbol a tot ceea ce ne susține și înconjoară, își pierde forma solidă și, în limbajul fluid și diafan al acuarelei, se transformă într-un spațiu nedefinit și subtil, aflat la limita dintre „aici” și „acolo”, dintre „acum” și ”atunci”>, afirma artista, la vernisaj.
Am stat de vorbă cu Oana Alexandra Sedonja. Am rugat-o să-mi ofere câteva detalii legate de recenta sa expoziție. A făcut-o cu amabilitate, spunându-mi:
˂Expoziția „Subtilis Terra” este o continuare a conceptului „Orizonturi Fluide” (expoziția precedentă din care sunt prezente, în această expoziție, un număr mare de lucrări). Dacă înainte punctul central a fost orizontul, acum atenția se îndreaptă către părțile ce formează acest orizont: Pământul, ca simbol a tot ceea ce ne înconjoară în existența noastră tridimensională, ca structură și susținere, apoi Subtilul, ca forță eterică ce animă și populează invizibil acest spațiu, ambele – aspecte ale unui întreg.
O lume crepusculară prin care se perindă anotimpuri vibrante și altele nedefinite, unde lumina se cerne printre copaci și schițează siluete fantastice, unde apropierea se transformă în depărtare, chemând privitorul într-o călătorie-visare. Formele erup de nicăieri și se contopesc, pierzându-și conturul și găsind un altul, uneori recognoscibile, alteori abstracte. Elementul uman este în mare parte absent, doar sugerat prin urme discrete ale unei intervenții trecute: un câmp arat, un gard dărăpănat, o poartă părăsită, pași pe o potecă. Natura și-a revendicat teritoriul și pare să ofere cel mai generos spațiu de explorare pentru observatorul discret, răscolind gândurile, proiecțiile, sentimentele și, nu în ultimul rând, emoțiile sale pentru a le aduce la lumină.>
De ce găsim expuse la Cluj doar lucrări în acuarelă, de această dată? am întrebat-o pe Oana.
˂Acuarela, ca mediu ce evidențiază fluiditatea formei și a materiei, cu transparența sa caracteristică, constituie un areal perfect pentru joaca creativă și interacțiunea cu acele aspecte mai puțin tangibile ale lumii. Este instrumentul ideal pentru a căuta și găsi inefabilul dincolo de conturul riguros al lucrurilor, de a surprinde o parte din misterul pe care îl ghicim in jurul nostru. Un mister ce ni se arată atunci când avem curiozitatea de a-l privi și disponibilitatea de a-i permite să se desfășoare așa cum pigmentul o face în momentul în care întâlnește apa și suprafața hârtiei, urmând parcă o voință proprie, în fața căruia artistul, sau pur și simplu omul, renunță să mai forțeze, să opună rezistență și să controleze cu orice preț ceea ce se materializează sub ochii săi.>
Cum spuneam, Oana Alexandra Sedonja confirmă așteptările. Devine o prezență din ce în ce mai activă în lumea artelor vizuale. Inovând, uneori împletește armonios mai multe modalități de exprimare în artă. Versatilă, Oana expune pictură, expune fotografie, scrie poezie… Este un stil caracteristic de exprimare, o amprentă adâncă lăsată în creația sa.
















